VORBIREA ÎN LIMBI
Nu este neobişnuit să te întrebe cineva: “Ai primit-o?” sau să-ţi spună: “Mă rog pentru tine să primeşti darul Duhului Sfânt!” sau “Noi avem Evanghelia întregită”. Astfel de declaraţii sunt menite să facă pe unii să se simtă inferiori altor creştini şi asta poate fi intimidant. Aceia care spun lucrurile de genul celor de mai sus au de obicei atitudinea: “Sunt mai sfânt decât tine”. Oricum, ceea ce azi se numeşte vorbire în limbi cu ceea ce este în Biblie sunt două lucruri total diferite!
Aceştia nu vorbesc în limbi adevărate, ca aceia din Biblie. Şi majoritatea celor ce susţin că vorbesc în limbi admit că de fapt scot sunete care nu sunt inteligibile şi în nici un caz limbi existente şi vorbite pe pământ. Dar în Biblie s-a vorbit în limbi reale. “Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirena, oaspeți din Roma, iudei sau prozeliți, cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 2:4-11) Sunt şaisprezece grupuri de oameni listate aici, fiecare grup cu “limba” lui, şi ei se mirau cum de “fiecare îi auzea vorbind în limba lui.” Limbile acestea erau limbi adevărate, nu ceea ce se face astăzi.
Din când în când, cineva spune că ştie pe altcineva care poate să vorbească în limbi ca cei din Biblie, adică o limbă străină pe care acela nu a avut şansa să o audă sau să o înveţe înainte. De fiecare dată am cerut să mi se dea adresa sau numărul de telefon al acelei personae, ca să-i vorbesc, dar niciodată nu mi-au fost date, pentru că persoana aceea nu există. Sunt 6.000 de misionari numai dintr-una dintre religiile care susţin că au vorbirea în limbi şi niciunul dintre misionarii lor nu a primit darul vorbirii în limba ţării în care a fost trimis. Apostolul Pavel, care a avut darul vorbirii în limbi, a putut să meargă în orice ţară şi să înceapă să vorbească cu oamenii de pe stradă despre Isus Hristos din prima zi.
Unii spun: “Ştiu că sunt mântuit, deoarece vorbesc în limbi”, dar şi cei din religii păgâne susţin că vorbesc în limbi chiar dacă religiile acestea sunt oculte. Cei ce spun că au darul vorbirii în limbi folosesc versetul care spune: “Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste…” (I Corinteni 13:1), pentru a motiva faptul că nu vorbesc în limbi existente, spunând astfel că ei vorbesc în limbi cereşti, ca cele ale “îngerilor”. Şi pentru că nu s-a dovedit ce limbă se vorbește în rai, aceştia susţin că păsăreasca lor ar fi limba care se vorbește acolo.
Aş adăuga că mulţi dintre cei ce spun că au darul acesta sunt creştini buni, cu toate că învăţătura aceasta este o erezie, care a dezbinat mai multe biserici decât orice altceva! Când sunt întrebaţi de ce vorbesc în limbi care nici ei măcar nu ştiu ce ar vrea să însemne, spun că astfel se zidesc în Duhul. Dar niciunul dintre darurile duhovniceşti nu a fost dat pentru zidire personal, ci pentru zidirea bisericii: “Tot așa și voi, fiindcă râvniți după daruri duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug, în vederea zidirii sufletești a Bisericii.” (I Corinteni 14:12) Ni se spune că dragostea este cea prin care trebuie să lucreze toate darurile Duhului şi aceasta “nu caută folosul său” (I Corinteni 13:5). Spiritualitatea biblică caută să ajute pe alţii, zidind astfel biserica, nu pe sine, şi zidirea altora este ceea ce ne va aduce bucurie!
În secolul întâi, atunci când vorbirea în limbi încă se mai practica, cei ce făceau asta în biserică nu trebuia să o facă fără să fie traduşi (I Corinteni 14:28) şi chiar şi atunci nu se îngăduia mai mult de trei care să vorbească pe rând, nu toţi odată (I Corinteni 14:23, 27). Femeilor nu le era îngăduit să facă asta în biserică (I Corinteni 14:34) şi darul vorbirii în limbi şi al traducerii erau cele mai mărunte dintre toate darurile duhovniceşti, fiind întotdeauna enumerate ultimele în listele cu darurile duhovniceşti (Vezi I Corinteni 12:8-10 şi versetul 28 şi din nou în versetele 29-30).
I Corinteni 14:14-16 spune: “Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea”. Chiar dacă cineva încearcă să se roage în limbi, Biblia spune că nu va înţelege ce se roagă: “mintea mea este fără rod”. Ni se spune să nu ne rugăm fără a înţelege ceea ce este spus, ci să ne rugăm “cu mintea”. Este dat şi exemplul cântărilor, despre care se spune că ar trebui să se înţeleagă ce se cântă. Atât rugăciunea, cât şi cântatul ar trebui să se facă prin Duhul lui Dumnezeu, pe care nu-L vei auzi deloc atunci când te ajută să cânţi sau să te rogi! “Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.” (Romani 8:26)
Cei cu vorbirea în limbi folosesc I Corinteni 14:39 unde spune: "fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi". Dar aceasta a fost pentru perioada de timp în care aveau adevărata vorbire în limbi Chiar şi atunci când era adevărata vorbire în limbi, numai câţiva creştini aveau darul acesta. În I Corinteni 12:29-30 Pavel pune câteva întrebări retorice, fără să dea un răspuns, pentru că răspunsul la fiecare întrebare era clar: Nu! “Oare toți sunt apostoli? Toți sunt proroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători de minuni? Toți au darul tămăduirilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc?” Chiar şi în zilele lui Pavel erau doar câţiva creştini care aveau darul acesta. Scopul original al vorbirii în limbi a fost acela de a fi un semn pentru a atrage atenţia evreilor necredincioşi cărora Dumnezeu le dădea noua descoperire ca în Faptele Apostolilor 2:4-21 (Vezi şi I Corinteni 1:22, Evrei 2:4, Marcu 16:17-20, Faptele Apostolilor 14:3). Era un dar practic dat în primul secol acelora care erau chemaţi în lucrare şi trimişi în lume, pentru ca aceştia să poată să meargă în alte ţări şi să predice astfel Evanghelia în limba celor de acolo. Dar astăzi avem Biblia completă, atât Vechiul Testament, cât şi Noul Testament, fără să mai fi fost adăugat măcar un singur cuvânt în cei 2.000 de ani. Şi Biblia a fost deja tradusă în limbile cele mai răspândite şi în mult mai multe alte limbi decât orice altă carte din lume! Din cauza aceasta, darul vorbirii în limbi nu mai este necesar. (Vezi VINDECĂRILE, vezi MINUNILE, vezi DUHUL SFÂNT)
Nu este neobişnuit să te întrebe cineva: “Ai primit-o?” sau să-ţi spună: “Mă rog pentru tine să primeşti darul Duhului Sfânt!” sau “Noi avem Evanghelia întregită”. Astfel de declaraţii sunt menite să facă pe unii să se simtă inferiori altor creştini şi asta poate fi intimidant. Aceia care spun lucrurile de genul celor de mai sus au de obicei atitudinea: “Sunt mai sfânt decât tine”. Oricum, ceea ce azi se numeşte vorbire în limbi cu ceea ce este în Biblie sunt două lucruri total diferite!
Aceştia nu vorbesc în limbi adevărate, ca aceia din Biblie. Şi majoritatea celor ce susţin că vorbesc în limbi admit că de fapt scot sunete care nu sunt inteligibile şi în nici un caz limbi existente şi vorbite pe pământ. Dar în Biblie s-a vorbit în limbi reale. “Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirena, oaspeți din Roma, iudei sau prozeliți, cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 2:4-11) Sunt şaisprezece grupuri de oameni listate aici, fiecare grup cu “limba” lui, şi ei se mirau cum de “fiecare îi auzea vorbind în limba lui.” Limbile acestea erau limbi adevărate, nu ceea ce se face astăzi.
Din când în când, cineva spune că ştie pe altcineva care poate să vorbească în limbi ca cei din Biblie, adică o limbă străină pe care acela nu a avut şansa să o audă sau să o înveţe înainte. De fiecare dată am cerut să mi se dea adresa sau numărul de telefon al acelei personae, ca să-i vorbesc, dar niciodată nu mi-au fost date, pentru că persoana aceea nu există. Sunt 6.000 de misionari numai dintr-una dintre religiile care susţin că au vorbirea în limbi şi niciunul dintre misionarii lor nu a primit darul vorbirii în limba ţării în care a fost trimis. Apostolul Pavel, care a avut darul vorbirii în limbi, a putut să meargă în orice ţară şi să înceapă să vorbească cu oamenii de pe stradă despre Isus Hristos din prima zi.
Unii spun: “Ştiu că sunt mântuit, deoarece vorbesc în limbi”, dar şi cei din religii păgâne susţin că vorbesc în limbi chiar dacă religiile acestea sunt oculte. Cei ce spun că au darul vorbirii în limbi folosesc versetul care spune: “Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste…” (I Corinteni 13:1), pentru a motiva faptul că nu vorbesc în limbi existente, spunând astfel că ei vorbesc în limbi cereşti, ca cele ale “îngerilor”. Şi pentru că nu s-a dovedit ce limbă se vorbește în rai, aceştia susţin că păsăreasca lor ar fi limba care se vorbește acolo.
Aş adăuga că mulţi dintre cei ce spun că au darul acesta sunt creştini buni, cu toate că învăţătura aceasta este o erezie, care a dezbinat mai multe biserici decât orice altceva! Când sunt întrebaţi de ce vorbesc în limbi care nici ei măcar nu ştiu ce ar vrea să însemne, spun că astfel se zidesc în Duhul. Dar niciunul dintre darurile duhovniceşti nu a fost dat pentru zidire personal, ci pentru zidirea bisericii: “Tot așa și voi, fiindcă râvniți după daruri duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug, în vederea zidirii sufletești a Bisericii.” (I Corinteni 14:12) Ni se spune că dragostea este cea prin care trebuie să lucreze toate darurile Duhului şi aceasta “nu caută folosul său” (I Corinteni 13:5). Spiritualitatea biblică caută să ajute pe alţii, zidind astfel biserica, nu pe sine, şi zidirea altora este ceea ce ne va aduce bucurie!
În secolul întâi, atunci când vorbirea în limbi încă se mai practica, cei ce făceau asta în biserică nu trebuia să o facă fără să fie traduşi (I Corinteni 14:28) şi chiar şi atunci nu se îngăduia mai mult de trei care să vorbească pe rând, nu toţi odată (I Corinteni 14:23, 27). Femeilor nu le era îngăduit să facă asta în biserică (I Corinteni 14:34) şi darul vorbirii în limbi şi al traducerii erau cele mai mărunte dintre toate darurile duhovniceşti, fiind întotdeauna enumerate ultimele în listele cu darurile duhovniceşti (Vezi I Corinteni 12:8-10 şi versetul 28 şi din nou în versetele 29-30).
I Corinteni 14:14-16 spune: “Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea”. Chiar dacă cineva încearcă să se roage în limbi, Biblia spune că nu va înţelege ce se roagă: “mintea mea este fără rod”. Ni se spune să nu ne rugăm fără a înţelege ceea ce este spus, ci să ne rugăm “cu mintea”. Este dat şi exemplul cântărilor, despre care se spune că ar trebui să se înţeleagă ce se cântă. Atât rugăciunea, cât şi cântatul ar trebui să se facă prin Duhul lui Dumnezeu, pe care nu-L vei auzi deloc atunci când te ajută să cânţi sau să te rogi! “Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.” (Romani 8:26)
Cei cu vorbirea în limbi folosesc I Corinteni 14:39 unde spune: "fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi". Dar aceasta a fost pentru perioada de timp în care aveau adevărata vorbire în limbi Chiar şi atunci când era adevărata vorbire în limbi, numai câţiva creştini aveau darul acesta. În I Corinteni 12:29-30 Pavel pune câteva întrebări retorice, fără să dea un răspuns, pentru că răspunsul la fiecare întrebare era clar: Nu! “Oare toți sunt apostoli? Toți sunt proroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători de minuni? Toți au darul tămăduirilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc?” Chiar şi în zilele lui Pavel erau doar câţiva creştini care aveau darul acesta. Scopul original al vorbirii în limbi a fost acela de a fi un semn pentru a atrage atenţia evreilor necredincioşi cărora Dumnezeu le dădea noua descoperire ca în Faptele Apostolilor 2:4-21 (Vezi şi I Corinteni 1:22, Evrei 2:4, Marcu 16:17-20, Faptele Apostolilor 14:3). Era un dar practic dat în primul secol acelora care erau chemaţi în lucrare şi trimişi în lume, pentru ca aceştia să poată să meargă în alte ţări şi să predice astfel Evanghelia în limba celor de acolo. Dar astăzi avem Biblia completă, atât Vechiul Testament, cât şi Noul Testament, fără să mai fi fost adăugat măcar un singur cuvânt în cei 2.000 de ani. Şi Biblia a fost deja tradusă în limbile cele mai răspândite şi în mult mai multe alte limbi decât orice altă carte din lume! Din cauza aceasta, darul vorbirii în limbi nu mai este necesar. (Vezi VINDECĂRILE, vezi MINUNILE, vezi DUHUL SFÂNT)
