SUFERINȚA
“Iată că vine ceasul, și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui; și pe Mine Mă veți lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:32-33) Cineva a întrebat: “Unde era Dumnezeu atunci când a murit fiul meu?” Exact în același loc ca atunci când Fiul Lui a murit. Pământul acesta nu este raiul și nu ne putem aștepta ca toate lucrurile să fie cum vrem noi, dar va veni o zi când: “El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4) “Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.” (Evrei 12:2-3) “Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos.” (II Timotei 2:3) “Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune…” (Romani 12:12). Spune lui Isus toate suferințele tale. Amintește-ți că și Isus a suferit (Evrei 4:14-16). “Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați.” (Matei 5:4) Duhul Sfânt este “Mângâietorul” și Dumnezeu vrea să te mângâie, dacă Îl vei lăsa. (Ioan 14:15-18, vezi MÂNGÂIEREA).
SUFLETUL
Omul este o ființă alcătuită din trei părți (trihotomie – trei părți, dihotomie – două părți) “și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru” (I Tesaloniceni 5:23, vezi și Evrei 4:12). “Trupul” nostru are cinci simțuri: vederea, auzul, pipăitul, mirosul și gustul, care interacționează cu lumea fizică din jurul nostru. “Sufletul” se referă la mintea noastră, cu gândurile noastre și deciziile pe care le luăm cu voia noastră, dar și la “inimă”, care interacționează cu alți oameni. (În Biblie, cuvântul “inimă” se referă de multe ori la locul unde sunt emoțiile, nu la organul fizic care pompează sânge. Inima este locul unde experimentăm iubirea, descurajarea, mânia, bucuria și așa mai departe).
“Duhul” nostru a fost creat să interacționeze cu Dumnezeu! Din nefericire, la naștere, duhul este mort în păcat: “măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos…” (Efeseni 2:5, 1). Problema universală a omului este că are un “gol în sufletul său”, care poate fi umplut numai de către Duhul lui Dumnezeu, care ne dă nouă nașterea din nou: “Ce este născut din carne este carne, și ce este născut din Duh este duh.” (Ioan 3:6)
Atunci când cineva cheamă pe Hristos să intre în “inima” lui (Romani 10:8-10) și să-i ierte păcatele, mai întâi Duhul Sfânt intră în sufletul lui, după care în duhul lui, care este mort, și îi dă viață veșnică! Când primim Duhul Sfânt în duhul nostru putem atunci, pentru prima dată, să interacționăm cu Dumnezeu și să-L numim “Tatăl” nostru. “Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:15-16).
“Iată că vine ceasul, și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui; și pe Mine Mă veți lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:32-33) Cineva a întrebat: “Unde era Dumnezeu atunci când a murit fiul meu?” Exact în același loc ca atunci când Fiul Lui a murit. Pământul acesta nu este raiul și nu ne putem aștepta ca toate lucrurile să fie cum vrem noi, dar va veni o zi când: “El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4) “Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.” (Evrei 12:2-3) “Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos.” (II Timotei 2:3) “Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune…” (Romani 12:12). Spune lui Isus toate suferințele tale. Amintește-ți că și Isus a suferit (Evrei 4:14-16). “Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați.” (Matei 5:4) Duhul Sfânt este “Mângâietorul” și Dumnezeu vrea să te mângâie, dacă Îl vei lăsa. (Ioan 14:15-18, vezi MÂNGÂIEREA).
SUFLETUL
Omul este o ființă alcătuită din trei părți (trihotomie – trei părți, dihotomie – două părți) “și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru” (I Tesaloniceni 5:23, vezi și Evrei 4:12). “Trupul” nostru are cinci simțuri: vederea, auzul, pipăitul, mirosul și gustul, care interacționează cu lumea fizică din jurul nostru. “Sufletul” se referă la mintea noastră, cu gândurile noastre și deciziile pe care le luăm cu voia noastră, dar și la “inimă”, care interacționează cu alți oameni. (În Biblie, cuvântul “inimă” se referă de multe ori la locul unde sunt emoțiile, nu la organul fizic care pompează sânge. Inima este locul unde experimentăm iubirea, descurajarea, mânia, bucuria și așa mai departe).
“Duhul” nostru a fost creat să interacționeze cu Dumnezeu! Din nefericire, la naștere, duhul este mort în păcat: “măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos…” (Efeseni 2:5, 1). Problema universală a omului este că are un “gol în sufletul său”, care poate fi umplut numai de către Duhul lui Dumnezeu, care ne dă nouă nașterea din nou: “Ce este născut din carne este carne, și ce este născut din Duh este duh.” (Ioan 3:6)
Atunci când cineva cheamă pe Hristos să intre în “inima” lui (Romani 10:8-10) și să-i ierte păcatele, mai întâi Duhul Sfânt intră în sufletul lui, după care în duhul lui, care este mort, și îi dă viață veșnică! Când primim Duhul Sfânt în duhul nostru putem atunci, pentru prima dată, să interacționăm cu Dumnezeu și să-L numim “Tatăl” nostru. “Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:15-16).