MÂNDRIA – SMERENIA
Acestea două sunt aşezate împreună pentru că sunt opuse şi deseori se găsesc una lângă alta şi în Scriptură. “Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.” (Proverbe 11:2) “Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.” (Proverbe 29:23) “Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei.” (Proverbe 18:12)
Mândria spune: “Eu am făcut”, umilinţa spune “Slavă Domnului”. I Corinteni 4:7 spune: “Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” Un frate creştin mi-a spus: “Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le căutăm este umilinţa.” L-am întrebat atunci: “Ai găsit-o?” şi a răspuns: “Încerc.” Noi cu toţi am avut probleme cu mândria.
Mândria poate să-i împiedice pe unii să fie mântuiţi. “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9) “A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:9-14)
Mândria pare să fie păcatul pe care Dumnezeu îl pedepseşte cel mai repede. “Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi.” (Faptele Apostolilor 12:21-23) “Împăratul a luat cuvântul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a coborât din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia.” (Daniel 4:30-31, vezi şi Proverbe 16:18, Proverbe 18:12, vezi LAUDA DE SINE)
Acestea două sunt aşezate împreună pentru că sunt opuse şi deseori se găsesc una lângă alta şi în Scriptură. “Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.” (Proverbe 11:2) “Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.” (Proverbe 29:23) “Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei.” (Proverbe 18:12)
Mândria spune: “Eu am făcut”, umilinţa spune “Slavă Domnului”. I Corinteni 4:7 spune: “Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” Un frate creştin mi-a spus: “Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le căutăm este umilinţa.” L-am întrebat atunci: “Ai găsit-o?” şi a răspuns: “Încerc.” Noi cu toţi am avut probleme cu mândria.
Mândria poate să-i împiedice pe unii să fie mântuiţi. “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9) “A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:9-14)
Mândria pare să fie păcatul pe care Dumnezeu îl pedepseşte cel mai repede. “Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi.” (Faptele Apostolilor 12:21-23) “Împăratul a luat cuvântul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a coborât din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia.” (Daniel 4:30-31, vezi şi Proverbe 16:18, Proverbe 18:12, vezi LAUDA DE SINE)