PENITENŢA
Nu este “pocăinţă”. Chiar dacă sunt unele similarităţi, în sensul că ambele admit răul făcut, penitenţa este autoflagelare ca plată pentru păcatul propriu, în timp ce pocăinţa regretă răul făcut (II Corinteni 7:9-11) şi se întoarce către Dumnezeu pentru iertare. (Vezi POCĂINŢA) Biblia spune: “Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare: smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.” (Iacov 4:8-10) Asta nu se face prin autopedepsire sau prin plata făcută de cel ce a greşit, ci prin “smerirea” aceluia şi “apropierea de Dumnezeu…”. Şi dacă Dumnezeu îţi va da lacrimi din pricina păcatului tău (“plâns”), atunci foloseşte-le.
Biblia ne învaţă că “Plata păcatului este moartea…” (Romani 6:23), nu durerea autoprovocată precum mersul pe genunchi, îndurarea unor lovituri sau răstignirea voluntară. Jertfa lui Isus de pe cruce este de ajuns ca toate păcatele să poată fi iertate şi nimeni nu poate adăuga nimic la asta! Toţi trebuie să privească la Isus pentru iertare. Dacă cineva vrea să facă fapte bune pentru că acum vede cât de eronate au fost căile sale şi vrea să-I facă plăcere lui Dumnezeu, foarte bine! Dar asta nu va ierta niciunul dintre păcate! Biblia spune că mântuirea este un “dar fără plată” (Romani 5:15-18) şi “darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23) Lasă pe Hristos să fie Salvatorul tău, nu penitenţa (II Corinteni 7:10, Matei 27:3-5). Cuvântul “Evanghelie” înseamnă veste bună, faptul că Hristos a plătit totul pe deplin şi m-a iertat este o veste bună. (Vezi POCĂINŢA, vezi IERTAREA).
POCĂINŢA
Strong’s spune: “schimbare a minţii”. Înseamnă a admite că ai greşit. Este necesară pentru mântuire: “Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” (Luca 13:3) Doar pocăinţa singură nu va mântui pe nimeni, deoarece păcătoşii au nevoie de Hristos să-i mântuiască. Iar acela care cere lui Hristos să-l mântuiască, dar nu se pocăieşte de păcat, nu are loc pentru Hristos în inima lui. În mod normal, nimeni nu ar căuta pe Domnul dacă nu ar crede că are nevoie de iertarea Lui. De aceea, pocăinţa nu este de obicei menţionată împreună cu credinţa în Hristos pentru mântuire, pentru că nu ar fi nevoie de mântuitor dacă cineva nu admite că a comis o eroare şi că are nevoie de mântuirea Lui. “Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor…” (Luca 24:46-47).
Pocăinţa nu este penitenţă, în cazul căreia pedeapsa pentru plata păcatului cuiva este auto provocată. (Vezi PENITENŢA) Pocăinţa admite vina păcatului fără să o scuze. Cei ce nu vor iertare sunt cei ce ce nu vor se pocăiască de păcatele lor. Pocăinţa vine atunci când o persoană este convinsă de păcat şi crede că este în neregulă, asta fiind slujba Duhului Sfânt. “Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata:” (Ioan 16:8) Omul poate lua “sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17) şi poate arăta altora că au păcătuit. Noi toţi avem nevoie de Mântuitor deoarece: “toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Pocăinţa biblică regretă răul făcut şi întoarce pe păcătos către Dumnezeu: “În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.” (II Corinteni 7:10). Iuda Iscarioteanul s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi şi s-a sinucis, pentru că “întristarea lumii [în felul lumii] aduce moartea”. Sunt mulţi închişi în penitenciare cărora le pare rău că au fost prinşi, dar atunci când cuiva îi pare rău cu adevărat că a furat sau că a rănit pe cineva, atunci se pocăieşte. Pocăinţa biblică va avea “roade” (se va vedea în exterior). Biblia spune despre Ioan Botezătorul: “Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră” (Matei 3:7-8). Botezul nu mântuieşte şi de aceea Ioan Botezătorul a refuzat să boteze acei păcătoşi nepocăiţi din versetele de mai sus. Dacă un păcătos pierdut (nemântuit) intră în apa botezului, iese de acolo un păcătos ud! (Vezi BOTEZUL) Pocăinţa nu înseamnă neapărat că păcătosul a încetat să mai comită acel păcat, după cum unele obiceiuri sunt prea puternice şi prea greu de lăsat de unul singur, dar păcătosul care se pocăieşte este dispus să se lase şi se încrede în Domnul ca să-l ajute cu păcatul acela. Cum ar putea cuiva să-i pară rău cu adevărat de un păcat şi să dorească să-l păstreze?
Eu sunt Creştin nu “Pocăit”. Biblia nu numeşte nicăieri “Pocăiţi” pe cei mântuiţi, ci îi numeşte “Creştini”. Unii, pentru că nu mai săvârşesc un păcat sau altul, spun “Sunt Pocăit” şi cred că astfel vor merge în Rai. Dar asta ar fi o mântuire prin fapte. În adevăr, m-am pocăit de păcatele mele şi m-am încrezut în Hristos ca să primesc iertarea Lui, dar nu m-am încrezut în ceea ce am încetat să mai fac ca astfel să fiu mântuit.
Nu este “pocăinţă”. Chiar dacă sunt unele similarităţi, în sensul că ambele admit răul făcut, penitenţa este autoflagelare ca plată pentru păcatul propriu, în timp ce pocăinţa regretă răul făcut (II Corinteni 7:9-11) şi se întoarce către Dumnezeu pentru iertare. (Vezi POCĂINŢA) Biblia spune: “Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare: smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.” (Iacov 4:8-10) Asta nu se face prin autopedepsire sau prin plata făcută de cel ce a greşit, ci prin “smerirea” aceluia şi “apropierea de Dumnezeu…”. Şi dacă Dumnezeu îţi va da lacrimi din pricina păcatului tău (“plâns”), atunci foloseşte-le.
Biblia ne învaţă că “Plata păcatului este moartea…” (Romani 6:23), nu durerea autoprovocată precum mersul pe genunchi, îndurarea unor lovituri sau răstignirea voluntară. Jertfa lui Isus de pe cruce este de ajuns ca toate păcatele să poată fi iertate şi nimeni nu poate adăuga nimic la asta! Toţi trebuie să privească la Isus pentru iertare. Dacă cineva vrea să facă fapte bune pentru că acum vede cât de eronate au fost căile sale şi vrea să-I facă plăcere lui Dumnezeu, foarte bine! Dar asta nu va ierta niciunul dintre păcate! Biblia spune că mântuirea este un “dar fără plată” (Romani 5:15-18) şi “darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23) Lasă pe Hristos să fie Salvatorul tău, nu penitenţa (II Corinteni 7:10, Matei 27:3-5). Cuvântul “Evanghelie” înseamnă veste bună, faptul că Hristos a plătit totul pe deplin şi m-a iertat este o veste bună. (Vezi POCĂINŢA, vezi IERTAREA).
POCĂINŢA
Strong’s spune: “schimbare a minţii”. Înseamnă a admite că ai greşit. Este necesară pentru mântuire: “Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” (Luca 13:3) Doar pocăinţa singură nu va mântui pe nimeni, deoarece păcătoşii au nevoie de Hristos să-i mântuiască. Iar acela care cere lui Hristos să-l mântuiască, dar nu se pocăieşte de păcat, nu are loc pentru Hristos în inima lui. În mod normal, nimeni nu ar căuta pe Domnul dacă nu ar crede că are nevoie de iertarea Lui. De aceea, pocăinţa nu este de obicei menţionată împreună cu credinţa în Hristos pentru mântuire, pentru că nu ar fi nevoie de mântuitor dacă cineva nu admite că a comis o eroare şi că are nevoie de mântuirea Lui. “Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor…” (Luca 24:46-47).
Pocăinţa nu este penitenţă, în cazul căreia pedeapsa pentru plata păcatului cuiva este auto provocată. (Vezi PENITENŢA) Pocăinţa admite vina păcatului fără să o scuze. Cei ce nu vor iertare sunt cei ce ce nu vor se pocăiască de păcatele lor. Pocăinţa vine atunci când o persoană este convinsă de păcat şi crede că este în neregulă, asta fiind slujba Duhului Sfânt. “Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata:” (Ioan 16:8) Omul poate lua “sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17) şi poate arăta altora că au păcătuit. Noi toţi avem nevoie de Mântuitor deoarece: “toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Pocăinţa biblică regretă răul făcut şi întoarce pe păcătos către Dumnezeu: “În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.” (II Corinteni 7:10). Iuda Iscarioteanul s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi şi s-a sinucis, pentru că “întristarea lumii [în felul lumii] aduce moartea”. Sunt mulţi închişi în penitenciare cărora le pare rău că au fost prinşi, dar atunci când cuiva îi pare rău cu adevărat că a furat sau că a rănit pe cineva, atunci se pocăieşte. Pocăinţa biblică va avea “roade” (se va vedea în exterior). Biblia spune despre Ioan Botezătorul: “Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră” (Matei 3:7-8). Botezul nu mântuieşte şi de aceea Ioan Botezătorul a refuzat să boteze acei păcătoşi nepocăiţi din versetele de mai sus. Dacă un păcătos pierdut (nemântuit) intră în apa botezului, iese de acolo un păcătos ud! (Vezi BOTEZUL) Pocăinţa nu înseamnă neapărat că păcătosul a încetat să mai comită acel păcat, după cum unele obiceiuri sunt prea puternice şi prea greu de lăsat de unul singur, dar păcătosul care se pocăieşte este dispus să se lase şi se încrede în Domnul ca să-l ajute cu păcatul acela. Cum ar putea cuiva să-i pară rău cu adevărat de un păcat şi să dorească să-l păstreze?
Eu sunt Creştin nu “Pocăit”. Biblia nu numeşte nicăieri “Pocăiţi” pe cei mântuiţi, ci îi numeşte “Creştini”. Unii, pentru că nu mai săvârşesc un păcat sau altul, spun “Sunt Pocăit” şi cred că astfel vor merge în Rai. Dar asta ar fi o mântuire prin fapte. În adevăr, m-am pocăit de păcatele mele şi m-am încrezut în Hristos ca să primesc iertarea Lui, dar nu m-am încrezut în ceea ce am încetat să mai fac ca astfel să fiu mântuit.
