INCINERAREA
Grecii şi romanii practicau incinerarea, dar nu şi creştinii de la începuturi, nici evreii şi nici egiptenii. Deşi Biblia nu interzice direct incinerarea, sunt câteva dăţi când osemintele unui mort au fost dezgropate şi cenuşa apoi împrăştiată ca act de dispreţ faţă de viaţa acelei persoane (I Împăraţi 13:2, II Împăraţi 23:15-18). Mântuirea este determinată înainte de moartea persoanei şi nu are nimic a face cu felul în care este tratat trupul după moartea acestuia.
Deşi cred că sunt doar cazuri izolate, totuşi am auzit despre unii oameni care au dorit ca cenuşa lor să fie împrăştiată peste mare, în speranţa că vor evita judecata lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu va avea nici o problemă în recuperarea rămăşiţelor unui om de pe fundul mărilor. La judecata de la “scaunul de domnie mare şi alb” ni se spune că “Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea…”. (Apocalipsa 20:13)
INIMA
În Biblie, cuvântul acesta rareori se referă la organul care pompează sânge, cel mai des fiind folosit ca să descrie locul emoţiilor noastre. Strong’s dă ca şi sens “omul dinlăuntru, minte, voie, inimă, înţelegere”. Dumnezeu ne-a poruncit: “Fiule, dă-mi inima ta…” (Proverbe 23:26). Trebuie s-o păzim: “Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Proverbe 4:23) Nu este de încredere, de aceea trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne călăuzească. “Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui…” (Ieremia 17:9-10). Dumnezeu va sta împotriva noastră atunci când inima este plină de mândrie (Psalm 101:5, Proverbe 16:5). “Dar când i s-a îngâmfat inima şi i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc…” (Daniel 5:20). Dar putem să ne smerim inimile (II Împăraţi 22:19). “Atunci Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.” (II Cronici 32:26)
Grecii şi romanii practicau incinerarea, dar nu şi creştinii de la începuturi, nici evreii şi nici egiptenii. Deşi Biblia nu interzice direct incinerarea, sunt câteva dăţi când osemintele unui mort au fost dezgropate şi cenuşa apoi împrăştiată ca act de dispreţ faţă de viaţa acelei persoane (I Împăraţi 13:2, II Împăraţi 23:15-18). Mântuirea este determinată înainte de moartea persoanei şi nu are nimic a face cu felul în care este tratat trupul după moartea acestuia.
Deşi cred că sunt doar cazuri izolate, totuşi am auzit despre unii oameni care au dorit ca cenuşa lor să fie împrăştiată peste mare, în speranţa că vor evita judecata lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu va avea nici o problemă în recuperarea rămăşiţelor unui om de pe fundul mărilor. La judecata de la “scaunul de domnie mare şi alb” ni se spune că “Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea…”. (Apocalipsa 20:13)
INIMA
În Biblie, cuvântul acesta rareori se referă la organul care pompează sânge, cel mai des fiind folosit ca să descrie locul emoţiilor noastre. Strong’s dă ca şi sens “omul dinlăuntru, minte, voie, inimă, înţelegere”. Dumnezeu ne-a poruncit: “Fiule, dă-mi inima ta…” (Proverbe 23:26). Trebuie s-o păzim: “Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Proverbe 4:23) Nu este de încredere, de aceea trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne călăuzească. “Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui…” (Ieremia 17:9-10). Dumnezeu va sta împotriva noastră atunci când inima este plină de mândrie (Psalm 101:5, Proverbe 16:5). “Dar când i s-a îngâmfat inima şi i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc…” (Daniel 5:20). Dar putem să ne smerim inimile (II Împăraţi 22:19). “Atunci Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.” (II Cronici 32:26)
