PĂCATUL DE NEIERTAT
“Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.” Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.” (Marcu 3:28-30) Mulţimea religioasă din zilele lui Isus L-au respins, spunând că acesta are un duh necurat, astfel, în context, “hula împotriva Duhului Sfânt” ar fi respingerea lui Hristos. Duhul Sfânt este Cel ce prezintă pe Hristos omului şi îl convinge de păcatele lui (Ioan 16:7-11), dacă cineva respinge pe Hristos (“huleşte împotriva Duhului Sfânt”), nu poate fi mântuit, pentru că Dumnezeu nu are o alta cale pentru mântuirea noastră!
Este similar cu locul din Geneza 6:3, unde Dumnezeu spune: “Duhul Meu nu va rămâne pururi în om…”, după care a urmat potopul lui Noe. Dumnezeu “a închis” uşa corabiei (Geneza 7:16) şi ei au aşteptat “şapte zile” (Geneza 7:9-10), până a venit potopul, deci timp de o săptămână omenirea a fost fără posibilitatea de a scăpa de judecata divină. Chiar dacă noi toţi ne naştem cu posibilitatea de a fi mântuiţi, câţiva au devenit sortiţi pieirii înainte de a muri, fără posibilitatea de a fi salvaţi. Au avut un cuget însemnat cu fierul roşu şi nu mai puteau simţi vina: “însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor” (I Timotei 4:2). Inimile lor s-au împietrit zi de zi, din ce în ce mai mult, continuând să spună “Nu!” Duhului Sfânt, până când “Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate…” (Romani 1:28). Pe de altă parte, dacă un om este convins de păcatele sale şi îşi dă seama că ar trebui să fie mântuit, el poate fi mântuit chemându-L pe Hristos să-l ierte de păcate.
Mai este o altă parte a “hulei împotriva Duhului Sfânt”. În Matei 12:22-33, vorbeşte din nou despre asta acolo unde fariseii au spus: “Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor.” Fariseii atribuiau diavolului lucrările lui Dumnezeu. Chiar dacă se refereau la lucrările pe care Isus le făcea, poate fi aplicat la cineva care spune că lucrările Duhului sunt lucrări ale diavolului. Nu ar fi greşit să atribui diavolului acestuia, diavolului dacă cineva poate să arate din Biblie că ceea ce se face nu este de la Dumnezeu. (Vezi Apocalipsa 13:14-15)
PĂRTĂŞIA
A fost definită ca fiind “doi inşi în aceeaşi barcă”. Omul are nevoie de timp de părtăşie cu aceia care-i sunt prieteni sau care au interese similare sau care iubesc pe Domnul nostru. Unul dintre motivele înfiinţării Bisericii a fost părtăşia: “Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii…” (Evrei 10:25). Creştinii cresc mai repede dacă se încurajează unii pe alţii în lucrurile Domnului şi împărtăşesc experienţele despre felul în care Hristos lucrează în vieţile lor. “Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (II Corinteni 6:14, vezi BISERICA, vezi PRIETENI)
“Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.” Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.” (Marcu 3:28-30) Mulţimea religioasă din zilele lui Isus L-au respins, spunând că acesta are un duh necurat, astfel, în context, “hula împotriva Duhului Sfânt” ar fi respingerea lui Hristos. Duhul Sfânt este Cel ce prezintă pe Hristos omului şi îl convinge de păcatele lui (Ioan 16:7-11), dacă cineva respinge pe Hristos (“huleşte împotriva Duhului Sfânt”), nu poate fi mântuit, pentru că Dumnezeu nu are o alta cale pentru mântuirea noastră!
Este similar cu locul din Geneza 6:3, unde Dumnezeu spune: “Duhul Meu nu va rămâne pururi în om…”, după care a urmat potopul lui Noe. Dumnezeu “a închis” uşa corabiei (Geneza 7:16) şi ei au aşteptat “şapte zile” (Geneza 7:9-10), până a venit potopul, deci timp de o săptămână omenirea a fost fără posibilitatea de a scăpa de judecata divină. Chiar dacă noi toţi ne naştem cu posibilitatea de a fi mântuiţi, câţiva au devenit sortiţi pieirii înainte de a muri, fără posibilitatea de a fi salvaţi. Au avut un cuget însemnat cu fierul roşu şi nu mai puteau simţi vina: “însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor” (I Timotei 4:2). Inimile lor s-au împietrit zi de zi, din ce în ce mai mult, continuând să spună “Nu!” Duhului Sfânt, până când “Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate…” (Romani 1:28). Pe de altă parte, dacă un om este convins de păcatele sale şi îşi dă seama că ar trebui să fie mântuit, el poate fi mântuit chemându-L pe Hristos să-l ierte de păcate.
Mai este o altă parte a “hulei împotriva Duhului Sfânt”. În Matei 12:22-33, vorbeşte din nou despre asta acolo unde fariseii au spus: “Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor.” Fariseii atribuiau diavolului lucrările lui Dumnezeu. Chiar dacă se refereau la lucrările pe care Isus le făcea, poate fi aplicat la cineva care spune că lucrările Duhului sunt lucrări ale diavolului. Nu ar fi greşit să atribui diavolului acestuia, diavolului dacă cineva poate să arate din Biblie că ceea ce se face nu este de la Dumnezeu. (Vezi Apocalipsa 13:14-15)
PĂRTĂŞIA
A fost definită ca fiind “doi inşi în aceeaşi barcă”. Omul are nevoie de timp de părtăşie cu aceia care-i sunt prieteni sau care au interese similare sau care iubesc pe Domnul nostru. Unul dintre motivele înfiinţării Bisericii a fost părtăşia: “Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii…” (Evrei 10:25). Creştinii cresc mai repede dacă se încurajează unii pe alţii în lucrurile Domnului şi împărtăşesc experienţele despre felul în care Hristos lucrează în vieţile lor. “Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (II Corinteni 6:14, vezi BISERICA, vezi PRIETENI)
