AMĂRĂCIUNEA
Este o problemă mare, pe care mulţi o au, inclusiv creştinii. Cineva care a fost folosit sau a fost fraudat sau a fost rănit, el sau familia acestuia etc., infracţiunea se repetă după aceea de nenumărate ori în mintea celui ofensat, până când devine amărăciune şi, de obicei, aceasta îl controlează. În multe dintre cazuri, ofensa a fost reală, nu imaginară, poate chiar intenţionată, şi în cazul acesta nu are nici un rost să pretinzi că “Nu a fost cu intenţie” sau “Nu mă deranjează”. Poate că nu a fost cu intenţie rea, totuşi faptul că eu iert nu se bazează pe cei ce m-au ofensat şi nici pe motivele acestora, ci pe relaţia mea cu Mântuitorul meu; altfel o să fiu supărat pe ei tot restul vieţii mele. Nu ar trebui să păstrăm amărăciunea pentru multă vreme; amărăciunea poate să distrugă sănătatea şi să rănească pe cei dragi nouă! “Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea;” (Evrei 12:15). “Rădăcinile de amărăciune” trebuie smulse, ca să nu producă roade rele în vieţile noastre, altfel vieţile celor de lângă noi “multe vor fi întinate”!
Dumnezeu ne spune cum să ne ocupăm de acestea. “Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.” (Matei 18:15) Trebuie să mergem “între tine şi el”, nu să spunem altora, ci celui care ne-a supărat! Unii ar spune “N-aş putea să fac asta.” Ba da, putem; Isus Hristos ne-a spus s-o facem! Este nevoie de dragoste şi curaj să faci asta, chiar dacă este mai uşor să vorbeşti pe la spate. Când mergi la acea persoană “singur” (nu cu o armată de prieteni care sunt de acord cu tine sau în faţa altora, ca să se simtă stânjenit), rezolvi mai multe lucruri. În primul rând ajută să “dăm afară”, ca să nu trebuiască să ţinem în noi până va răbufni. Felul în care vorbim va face sigur diferenţa în modul în care vor reacţiona, pentru că şi noi greşim şi supărăm pe alţii. “Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1). Câteodată este poate mai bine să aşteptăm o zi, dacă suntem prea supăraţi şi dacă problema este destul de mare, este mai înţelept să postim, dar întotdeauna să căutăm ajutorul Domnului în rugăciune. De multe ori este de ajuns o întrebare simplă, care trebuie pusă celui ce a greşit, ceva de genul “De ce ai făcut-o?” În multe situaţii, întrebarea aceasta va ajuta atât pe cel supărat cât şi pe cel ce a greşit. Acesta îşi va da seama că a greşit şi va fi mai atent în viitor să nu mai facă.
Chiar dacă nu ascultă, cel puţin ai dat amărăciunea afară din inimă, ascultând astfel Biblia, lucru pe care Isus Hristos îl va binecuvânta! Şi dacă ai greşit şi tu la rândul tău, trebuie să-ţi ceri iertare. Lucrul acesta nu a fost niciodată uşor de făcut, dar cel ce-l face, cu siguranţă, se simte mai bine după ce-l face! Când eram la Colegiul Biblic, mergeam la o biserică în care curăţam pe jos după fiecare serviciu religios. Era totuşi o altă slujbă pe care mi-o doream şi pe care consideram că ar trebui să o am. Dar cînd o persoană nouă a venit la biserică doar de câteva săptămâni şi i s-a dat slujba pe care eu o doream, m-a deranjat. Mai mult chiar, persoana care a primit slujba aceea mă privea de sus, crezând că este mai bună decât mine. Aceasta mi-a rănit orgoliul. Dumnezeu este foarte preocupat de felul în care reacţionăm în astfel de situaţii. El ne testează, ne pregăteşte! Cu ruşine o recunosc, dar de două ori am visat că băteam această persoană! Chiar şi atunci când eram pierdut, nu avusesem niciodată un astfel de vis. După ce am visat prima dată, I-am spus Domnului, când m-am trezit, că îmi pare rău, dar după a doua oară nici n-am vrut să mă mai rog despre asta. Am simţit că Domnul vrea să merg şi să cer iertare acelui frate. Cu această convingere în inimă, am zis cu voce tare: “Doamne, n-aş putea niciodată să fac asta”. Dar simţeam cum Dumnezeu spunea: “Ba da, poţi.” Atunci am răspuns: “Da, dar nu vreau!” Acum, cel puţin, spuneam adevărul; nu era că nu puteam, ci că nu vroiam. M-am gândit: “Ok, o să fiu preşul de şters tălpile ăstuia.” Următoarea zi, fără să vreau, s-a iscat o ceartă între noi. În timp ce se îndepărta, mi-am adus aminte că spusesem Domnului că o să-i cer iertare tipului, pentru că fusesem supărat pe el. Deci, m-am dus la el şi i-am spus că vreau să-i vorbesc. Ne-am dus în spatele bisericii şi i-am spus: “Ştii că nu te plac, nu-i aşa?” Un mod “interesant” să începi o conversaţie, dar aşa mi-a ieşit. A crezut că vreau să mă bat cu el şi s-a pus în gardă cu pumnii strânşi, dar i-am spus: “Nu vreau să mă bat cu tine, ci să-ţi cer iertare pentru că am fost supărat pe tine.” Am mai vorbit pentru o vreme şi chiar am început să plâng (jenant), dar când s-a întâmplat asta, a fost ca un băţ care s-a rupt şi toată mânia s-a dus dintr-o dată! Alte dăţi a fost nevoie de ceva vreme pentru ca ceea ce mă deranja să mă lase, dar de data aceea s-a întâmplat imediat! A fost aşa bine! Mai târziu, la slujba de seară, l-am văzut pe culoarul dintre scaune venind spre mine. M-am întors ca să schimb direcţia de mers şi dintr-o dată m-am oprit şi m-am întrebat de ce fac asta. Înainte îl evitam fără să-mi dau seama; dacă stătea în dreapta, eu stăteam în stânga, dacă mergea într-un loc, eu mergeam într-altul. Fusesem controlat de supărare, fără să-mi dau seama. Dar acum nu mai eram deloc supărat, de fapt, mă simţeam minunat. M-am întors, m-am dus direct la el şi am dat mâna, întrebându-l ce mai face. Nu mai eram supărat şi el ştia asta.
“Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5:44). Acesta este un verset foarte puternic! Nu mulţi fac asta, deoarece este exact opusul reacţiei naturale. Dar dacă “faceţi bine” duşmanilor voştri, de exemplu un mic dar, poate schimba o situaţie grea imediat! Cineva poate spune “Dar nu o să primească”; şi ce dacă? Tu asculţi Biblia şi Dumnezeu o să te binecuvânteze! Sunt dintre aceia care au dat duşmanilor un dar micuţ, poate chiar o lamă de gumă, şi lucrurile s-au schimbat în scurtă vreme! Şi “rugaţi-vă pentru” duşmanii voştri, nu ca Dumnezeu să-i pedepsească, ci ca să se pocăiască de ceea ce au făcut! Aceasta pare să fie una dintre rugăciunile la care Dumnezeu răspunde cel mai repede. Unii nu vor ca duşmanii lor să se pocăiască; le place să rămână supăraţi pe ei. Nu a fost Dumnezeu bun cu tine? Şi nu ştii că “bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4) Nu trebuie să fim ca cei din lume: “ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5:45)
Sunt oameni care niciodată nu cer iertare pentru ce au făcut şi în anumite situaţii nici măcar nu-şi dau seama că au ofensat pe cineva. Poate că au şi murit deja. Lui Dumnezeu îi place mila! (Matei 6:12-15, 18:21-35) Problema care am avut-o cu acel om, despre care am scris mai sus, a fost una măruntă, dar sunt oameni care au avut probleme grave. În adolescenţă, soţia mea şi surorile ei au dormit în parc la fiecare sfârşit de săptămână, timp de trei ani, pentru că tatăl lor venea acasă beat vineri seara după muncă şi o ţinea aşa până duminică după amiază. Mi-a spus că şi în parc erau oameni care erau răi cu ele. Primul lucru pe care l-a gândit la 15 ani, când a fost mântuită, a fost: “Nu pot să iubesc pe Dumnezeu şi să urăsc pe tatăl meu în acelaşi timp.” Şi I-a cerut Domnului să îndepărteze inima împietrită de la ea – şi El a făcut-o! Unul dintre lucrurile care m-au atras la soţia mea a fost faptul că ea nu se supăra pe nimeni! Chiar m-am supărat pe ea de câteva ori, pentru că nu s-a supărat pe unii care i-au spus lucruri, pe care le-am considerat a fi nepoliticoase. Ea doar spunea râzând: “Oh, e o nimica toată!”
Unele femei au fost violate, abuzate, altora li s-au furat toate economiile de-o viaţă şi totuşi nu au amărăciune! Este uluitor faptul că unii bătrâni sunt atât de dulci, în timp ce alţii au atâta amărăciune! Ce crezi? Celor care sunt atât de dulci li s-au întâmplat în viaţă numai lucruri bune, iar celor plini de amărăciune numai lucruri rele? Nu! De fapt, de multe ori este tocmai opusul! Eu nu vreau să fiu plin de amărăciune când o să fiu bătrân. Coloseni 3:12-14, “Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” (Vezi GÎNDURILE NEGATIVE)
Este o problemă mare, pe care mulţi o au, inclusiv creştinii. Cineva care a fost folosit sau a fost fraudat sau a fost rănit, el sau familia acestuia etc., infracţiunea se repetă după aceea de nenumărate ori în mintea celui ofensat, până când devine amărăciune şi, de obicei, aceasta îl controlează. În multe dintre cazuri, ofensa a fost reală, nu imaginară, poate chiar intenţionată, şi în cazul acesta nu are nici un rost să pretinzi că “Nu a fost cu intenţie” sau “Nu mă deranjează”. Poate că nu a fost cu intenţie rea, totuşi faptul că eu iert nu se bazează pe cei ce m-au ofensat şi nici pe motivele acestora, ci pe relaţia mea cu Mântuitorul meu; altfel o să fiu supărat pe ei tot restul vieţii mele. Nu ar trebui să păstrăm amărăciunea pentru multă vreme; amărăciunea poate să distrugă sănătatea şi să rănească pe cei dragi nouă! “Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea;” (Evrei 12:15). “Rădăcinile de amărăciune” trebuie smulse, ca să nu producă roade rele în vieţile noastre, altfel vieţile celor de lângă noi “multe vor fi întinate”!
Dumnezeu ne spune cum să ne ocupăm de acestea. “Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.” (Matei 18:15) Trebuie să mergem “între tine şi el”, nu să spunem altora, ci celui care ne-a supărat! Unii ar spune “N-aş putea să fac asta.” Ba da, putem; Isus Hristos ne-a spus s-o facem! Este nevoie de dragoste şi curaj să faci asta, chiar dacă este mai uşor să vorbeşti pe la spate. Când mergi la acea persoană “singur” (nu cu o armată de prieteni care sunt de acord cu tine sau în faţa altora, ca să se simtă stânjenit), rezolvi mai multe lucruri. În primul rând ajută să “dăm afară”, ca să nu trebuiască să ţinem în noi până va răbufni. Felul în care vorbim va face sigur diferenţa în modul în care vor reacţiona, pentru că şi noi greşim şi supărăm pe alţii. “Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1). Câteodată este poate mai bine să aşteptăm o zi, dacă suntem prea supăraţi şi dacă problema este destul de mare, este mai înţelept să postim, dar întotdeauna să căutăm ajutorul Domnului în rugăciune. De multe ori este de ajuns o întrebare simplă, care trebuie pusă celui ce a greşit, ceva de genul “De ce ai făcut-o?” În multe situaţii, întrebarea aceasta va ajuta atât pe cel supărat cât şi pe cel ce a greşit. Acesta îşi va da seama că a greşit şi va fi mai atent în viitor să nu mai facă.
Chiar dacă nu ascultă, cel puţin ai dat amărăciunea afară din inimă, ascultând astfel Biblia, lucru pe care Isus Hristos îl va binecuvânta! Şi dacă ai greşit şi tu la rândul tău, trebuie să-ţi ceri iertare. Lucrul acesta nu a fost niciodată uşor de făcut, dar cel ce-l face, cu siguranţă, se simte mai bine după ce-l face! Când eram la Colegiul Biblic, mergeam la o biserică în care curăţam pe jos după fiecare serviciu religios. Era totuşi o altă slujbă pe care mi-o doream şi pe care consideram că ar trebui să o am. Dar cînd o persoană nouă a venit la biserică doar de câteva săptămâni şi i s-a dat slujba pe care eu o doream, m-a deranjat. Mai mult chiar, persoana care a primit slujba aceea mă privea de sus, crezând că este mai bună decât mine. Aceasta mi-a rănit orgoliul. Dumnezeu este foarte preocupat de felul în care reacţionăm în astfel de situaţii. El ne testează, ne pregăteşte! Cu ruşine o recunosc, dar de două ori am visat că băteam această persoană! Chiar şi atunci când eram pierdut, nu avusesem niciodată un astfel de vis. După ce am visat prima dată, I-am spus Domnului, când m-am trezit, că îmi pare rău, dar după a doua oară nici n-am vrut să mă mai rog despre asta. Am simţit că Domnul vrea să merg şi să cer iertare acelui frate. Cu această convingere în inimă, am zis cu voce tare: “Doamne, n-aş putea niciodată să fac asta”. Dar simţeam cum Dumnezeu spunea: “Ba da, poţi.” Atunci am răspuns: “Da, dar nu vreau!” Acum, cel puţin, spuneam adevărul; nu era că nu puteam, ci că nu vroiam. M-am gândit: “Ok, o să fiu preşul de şters tălpile ăstuia.” Următoarea zi, fără să vreau, s-a iscat o ceartă între noi. În timp ce se îndepărta, mi-am adus aminte că spusesem Domnului că o să-i cer iertare tipului, pentru că fusesem supărat pe el. Deci, m-am dus la el şi i-am spus că vreau să-i vorbesc. Ne-am dus în spatele bisericii şi i-am spus: “Ştii că nu te plac, nu-i aşa?” Un mod “interesant” să începi o conversaţie, dar aşa mi-a ieşit. A crezut că vreau să mă bat cu el şi s-a pus în gardă cu pumnii strânşi, dar i-am spus: “Nu vreau să mă bat cu tine, ci să-ţi cer iertare pentru că am fost supărat pe tine.” Am mai vorbit pentru o vreme şi chiar am început să plâng (jenant), dar când s-a întâmplat asta, a fost ca un băţ care s-a rupt şi toată mânia s-a dus dintr-o dată! Alte dăţi a fost nevoie de ceva vreme pentru ca ceea ce mă deranja să mă lase, dar de data aceea s-a întâmplat imediat! A fost aşa bine! Mai târziu, la slujba de seară, l-am văzut pe culoarul dintre scaune venind spre mine. M-am întors ca să schimb direcţia de mers şi dintr-o dată m-am oprit şi m-am întrebat de ce fac asta. Înainte îl evitam fără să-mi dau seama; dacă stătea în dreapta, eu stăteam în stânga, dacă mergea într-un loc, eu mergeam într-altul. Fusesem controlat de supărare, fără să-mi dau seama. Dar acum nu mai eram deloc supărat, de fapt, mă simţeam minunat. M-am întors, m-am dus direct la el şi am dat mâna, întrebându-l ce mai face. Nu mai eram supărat şi el ştia asta.
“Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5:44). Acesta este un verset foarte puternic! Nu mulţi fac asta, deoarece este exact opusul reacţiei naturale. Dar dacă “faceţi bine” duşmanilor voştri, de exemplu un mic dar, poate schimba o situaţie grea imediat! Cineva poate spune “Dar nu o să primească”; şi ce dacă? Tu asculţi Biblia şi Dumnezeu o să te binecuvânteze! Sunt dintre aceia care au dat duşmanilor un dar micuţ, poate chiar o lamă de gumă, şi lucrurile s-au schimbat în scurtă vreme! Şi “rugaţi-vă pentru” duşmanii voştri, nu ca Dumnezeu să-i pedepsească, ci ca să se pocăiască de ceea ce au făcut! Aceasta pare să fie una dintre rugăciunile la care Dumnezeu răspunde cel mai repede. Unii nu vor ca duşmanii lor să se pocăiască; le place să rămână supăraţi pe ei. Nu a fost Dumnezeu bun cu tine? Şi nu ştii că “bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4) Nu trebuie să fim ca cei din lume: “ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5:45)
Sunt oameni care niciodată nu cer iertare pentru ce au făcut şi în anumite situaţii nici măcar nu-şi dau seama că au ofensat pe cineva. Poate că au şi murit deja. Lui Dumnezeu îi place mila! (Matei 6:12-15, 18:21-35) Problema care am avut-o cu acel om, despre care am scris mai sus, a fost una măruntă, dar sunt oameni care au avut probleme grave. În adolescenţă, soţia mea şi surorile ei au dormit în parc la fiecare sfârşit de săptămână, timp de trei ani, pentru că tatăl lor venea acasă beat vineri seara după muncă şi o ţinea aşa până duminică după amiază. Mi-a spus că şi în parc erau oameni care erau răi cu ele. Primul lucru pe care l-a gândit la 15 ani, când a fost mântuită, a fost: “Nu pot să iubesc pe Dumnezeu şi să urăsc pe tatăl meu în acelaşi timp.” Şi I-a cerut Domnului să îndepărteze inima împietrită de la ea – şi El a făcut-o! Unul dintre lucrurile care m-au atras la soţia mea a fost faptul că ea nu se supăra pe nimeni! Chiar m-am supărat pe ea de câteva ori, pentru că nu s-a supărat pe unii care i-au spus lucruri, pe care le-am considerat a fi nepoliticoase. Ea doar spunea râzând: “Oh, e o nimica toată!”
Unele femei au fost violate, abuzate, altora li s-au furat toate economiile de-o viaţă şi totuşi nu au amărăciune! Este uluitor faptul că unii bătrâni sunt atât de dulci, în timp ce alţii au atâta amărăciune! Ce crezi? Celor care sunt atât de dulci li s-au întâmplat în viaţă numai lucruri bune, iar celor plini de amărăciune numai lucruri rele? Nu! De fapt, de multe ori este tocmai opusul! Eu nu vreau să fiu plin de amărăciune când o să fiu bătrân. Coloseni 3:12-14, “Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” (Vezi GÎNDURILE NEGATIVE)