LAUDA DE SINE
Cui i-ar plăcea să-l asculte pe vecin atunci când acesta se laudă cu toate realizările lui? Cu atât mai puţin îi place lui Dumnezeu, care ne-a dat totul, inclusiv puterea, voinţa, abilităţile, înţelepciunea şi viaţa însăşi. De aceea, mântuirea nu este prin faptele noastre bune, “Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:9) Dumnezeu nu vrea să ne audă spunându-I cât de buni suntem. El deja ne ştie şi de aceea a spus că “toţi au păcătuit”. (Romani 3:23) Calea omului pentru mântuire este prin faptele lui bune sau punctele albe câştigate, pentru care apoi să fie lăudat. Dar calea lui Dumnezeu pentru mântuirea omului este numai prin meritele Fiului Său, în felul acesta, numai Dumnezeu primeşte laudele şi noi îi suntem mulţumitori pentru aceasta! “Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” (Romani 3:27-28)
Este incredibil de greu pentru unii oameni să renunţe la eforturile lor religioase pentru ca să se încreadă numai în Hristos pentru mântuire. Pavel a spus: “Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos…”. (Filipeni 3:7-9) Biblia spune: “Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.” (Isaia 64:6)
Sunt unii care duc cu ei un fel de “săculeţ spiritual”, plin cu faptele bune făcute de ei: au dat la săraci, au fost credincioşi soţiei, nu au vorbit rău la nimeni şi multe alte fapte bune. Este greşit? De fapt, este minunat, cu excepţia unui singur lucru: nu pot să ierte nici măcar unul dintre păcatele noastre! Un om mi-a spus “Predicatorule, am rostit o rugăciune în biserica mea şi acum am rostit o rugăciune şi în biserica ta, ar trebui să fii fericit!” Poţi cere de o mie de ori lui Hristos să te mântuiască, dar dacă nu te încrezi în El s-o facă, atunci nu vei merge în rai când vei muri. “Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit...” (Faptele Apostolilor 16:30-31). Nu crede numai despre El că există, ci încrede-te în El să te mântuiască! Pentru a te putea încrede în El, trebuie întâi să laşi la o parte bunătatea ta. Lauda de sine este mândrie, iar aceasta este păcat.
“Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:10-14) Amândoi au crezut în Dumnezeu, amândoi s-au rugat Lui. Numai că, în timp ce unul s-a lăudat cu bunătatea lui, celălalt a recunoscut că este un păcătos (Romani 3:23, toţi suntem păcătoşi!). Primul nu a cerut nimic, pe când celălalt, pe care Hristos l-a “socotit neprihănit”, a cerut “milă” şi a fost “socotit neprihănit”. Am cerut milă Domnului când aveam 23 de ani; dar tu?
Cui i-ar plăcea să-l asculte pe vecin atunci când acesta se laudă cu toate realizările lui? Cu atât mai puţin îi place lui Dumnezeu, care ne-a dat totul, inclusiv puterea, voinţa, abilităţile, înţelepciunea şi viaţa însăşi. De aceea, mântuirea nu este prin faptele noastre bune, “Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:9) Dumnezeu nu vrea să ne audă spunându-I cât de buni suntem. El deja ne ştie şi de aceea a spus că “toţi au păcătuit”. (Romani 3:23) Calea omului pentru mântuire este prin faptele lui bune sau punctele albe câştigate, pentru care apoi să fie lăudat. Dar calea lui Dumnezeu pentru mântuirea omului este numai prin meritele Fiului Său, în felul acesta, numai Dumnezeu primeşte laudele şi noi îi suntem mulţumitori pentru aceasta! “Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” (Romani 3:27-28)
Este incredibil de greu pentru unii oameni să renunţe la eforturile lor religioase pentru ca să se încreadă numai în Hristos pentru mântuire. Pavel a spus: “Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos…”. (Filipeni 3:7-9) Biblia spune: “Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.” (Isaia 64:6)
Sunt unii care duc cu ei un fel de “săculeţ spiritual”, plin cu faptele bune făcute de ei: au dat la săraci, au fost credincioşi soţiei, nu au vorbit rău la nimeni şi multe alte fapte bune. Este greşit? De fapt, este minunat, cu excepţia unui singur lucru: nu pot să ierte nici măcar unul dintre păcatele noastre! Un om mi-a spus “Predicatorule, am rostit o rugăciune în biserica mea şi acum am rostit o rugăciune şi în biserica ta, ar trebui să fii fericit!” Poţi cere de o mie de ori lui Hristos să te mântuiască, dar dacă nu te încrezi în El s-o facă, atunci nu vei merge în rai când vei muri. “Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit...” (Faptele Apostolilor 16:30-31). Nu crede numai despre El că există, ci încrede-te în El să te mântuiască! Pentru a te putea încrede în El, trebuie întâi să laşi la o parte bunătatea ta. Lauda de sine este mândrie, iar aceasta este păcat.
“Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:10-14) Amândoi au crezut în Dumnezeu, amândoi s-au rugat Lui. Numai că, în timp ce unul s-a lăudat cu bunătatea lui, celălalt a recunoscut că este un păcătos (Romani 3:23, toţi suntem păcătoşi!). Primul nu a cerut nimic, pe când celălalt, pe care Hristos l-a “socotit neprihănit”, a cerut “milă” şi a fost “socotit neprihănit”. Am cerut milă Domnului când aveam 23 de ani; dar tu?
