IERTAREA
S-a spus că fără iertare lumea aceasta ar fi explodat acum multă vreme. Chiar dacă nu sunt sigur de asta, cu siguranţă unele căsnicii şi relaţii ar fi făcut-o: “dragostea acoperă toate greşelile” (Proverbe 10:12). “Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi…Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele.” (Coloseni 3:13, 19)
Biblia spune că dacă vrem să primim iertare, noi trebuie să o dăm! “[Ş]i ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Şi: “Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:12, 14-15 şi 18:35). Este mai uşor să iertăm dacă ne dăm seama că Dumnezeu nu ne iartă dacă nu facem şi noi la fel altora. În Matei 18:21-35, Petru a pus întrebarea: “Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Drept răspuns, Isus a spus o pildă despre iertare, despre un om care avea o datorie imensă şi dorea ca stăpânul să-l ierte de aceasta, dar acelaşi om nu a vrut să ierte pe un altul care-i datora o sumă mică. Datoria păcatelor noastre este mult mai mare decât orice datorie ar putea avea cineva faţă de noi! Dacă nu iertăm, ne umplem de amărăciune, datorită faptului că tot repetăm în mintea noastră ofensa ce ne-a fost adusă. (Vezi AMĂRĂCIUNEA)
Unii chiar cred că trebuie să se ierte pe ei înşişi. Cei ce cred aceasta spun, de obicei: “Ştiu că Dumnezeu m-a iertat, dar eu nu pot să mă iert.” Chiar dacă ar fi posibil ca cineva să se ierte singur, tot ar trebui să se bucure că Dumnezeu l-a iertat, în loc să fie trist că nu se poate ierta singur. Care iertare ar fi mai importantă: a ta sau a lui Dumnezeu? Ar trebui să se bucure nespus că Dumnezeu l-a iertat! “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (I Ioan 1:9) Am o veste bună! Nu spune nicăieri în Biblie că cineva trebuie să se ierte singur, ci noi toţi trebuie să primim iertarea lui Dumnezeu!
Noi primim iertarea prin mărturisirea păcatelor noastre lui Dumnezeu, care a plătit pentru acestea, nu unui preot. Este un singur loc unde Biblia vorbeşte despre mărturisirea păcatelor unui om, dar aceasta este pentru cei care sunt “bolnavi”, pentru ca ei să poată fi “vindecaţi”, şi chiar şi aşa, Dumnezeu este Cel ce iartă. (Vezi Iacov 5:14-16) “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele…” (I Ioan 1:9). “Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.” (Proverbe 28:13, vezi PĂCATUL)
"Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând." (Isaia 55:7) Unii au ideea că, chiar dacă le pare rău de păcatul comis, din cauză că l-au săvârşit de aşa de multe ori, Dumnezeu nu îi mai iartă. Dar “El este credincios şi drept ca să ierte păcatele noastre…” (I Ioan 1:9). Am auzit un predicator povestind că era un membru al bisericii pe care l-a sunat la telefon ca să-l întrebe ce mai face. Omul a răspuns “Nu prea bine.” Predicatorul l-a întrebat “De ce?” “Pentru că Dumnezeu nu mă iartă”, a răspuns el. “Dar de unde ştii că Dumnezeu nu te iartă?” a-ntrebat predicatorul. Omul a spus: “Pentru că nu mă simt iertat.” Predicatorul a-ntrebat din nou: “Dar ce fel de simţăminte vrei tu? Dumnezeu este cel care spune că eşti iertat! Te încrezi în Cuvântul Lui sau în simţămintele tale?” După aceasta, predicatorul l-a pus să-i citească la telefon I Ioan 1:9 “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Atunci l-a întrebat: “Crezi că jertfa Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos, este suficientă ca plată pentru păcatele noastre? Ţi-ai mărturisit păcatele lui Dumnezeu?” “Da”, a fost răspunsul la ambele întrebări. “Atunci Dumnezeu spune că este credincios în a face ce?” Omul a citat restul versetului, “să ne ierte…”, atunci, pe neaşteptate, a lăsat telefonul pe bufetul din bucătărie şi a strigat către soţia lui: “Dragă, sunt iertat!” Unii spun: “Dar nu merit iertarea Lui.” Ei bine, niciunul dintre noi nu merităm, dar Dumnezeu vrea să ne dea iertare. Îl vei lăsa să ţi-o dea?
Chiar şi păcatele, precum “cârmâzul”, pot fi iertate, “Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18-19) Dacă sunt păcate precum “cârmâzul”, sunt atunci păcate “mai mari” decât altele? Unii susţin că nu sunt păcate mici sau păcate mari ci numai consecinţe mai mari, pentru unele păcate. Ei folosesc Iacov 2:10 ca să susţină aceasta. “Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” Versetul acesta ne învaţă că, dacă cineva a încălcat legea într-un singur “punct”, dar a păzit restul legii, este considerat că a încălcat legea, nu că toate păcatele sunt la fel de mici sau mari. Dacă ai un lanţ şi rupi numai o verigă, vei avea un lanţ rupt. Păcatul, chiar şi unul singur, rupe părtăşia cu Dumnezeu. Nu trebuie să faci păcate precum “cârmâzul” sau o grămadă de păcate ca să rupi părtăşia cu Dumnezeu. Totuşi sunt păcate care sunt “mai mari” decât altele. Isus a spus “cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat.” (Ioan 19:11, vezi şi Geneza 39:9, Exod 32:21, 30-31, II Împăraţi 17:21 şi multe alte versete.) Dar chiar “De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada…”. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”
Poate că cineva ar întreba: “Dacă toate păcatele mele (trecute, prezente şi viitoare) au fost iertate când am fost mântuit, de ce ar mai trebui să-mi cer iertare atunci când păcătuiesc după ce am fost mântuit?” Hristos a învăţat pe credincioşi să se roage pentru iertare (Matei 6:12, vezi şi Psalm capitolul 38, 51,130 şi multe alte versete). Este drept că cei mântuiţi nu o să sufere pentru păcatele lor la judecată. Dar putem să suferim aici pe pământ consecinţele păcatelor noastre. Dacă un copil nu ascultă de tatăl său, va rupe părtăşia cu tatăl său, dar va rămâne copilul lui. Părtăşia dintre ei va rămâne împiedicată până când copilul va cere iertare de la tatăl său. La fel şi cu Tatăl nostru Ceresc, putem rupe părtăşia cu El păcătuind şi totuşi să rămânem ai Lui, iar atunci când admitem înaintea Lui că am păcătuit, atunci părtăşia este restaurată şi poate că nu vom mai fi pedepsiţi (Evrei 12:6-11).
S-a spus că fără iertare lumea aceasta ar fi explodat acum multă vreme. Chiar dacă nu sunt sigur de asta, cu siguranţă unele căsnicii şi relaţii ar fi făcut-o: “dragostea acoperă toate greşelile” (Proverbe 10:12). “Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi…Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele.” (Coloseni 3:13, 19)
Biblia spune că dacă vrem să primim iertare, noi trebuie să o dăm! “[Ş]i ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Şi: “Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:12, 14-15 şi 18:35). Este mai uşor să iertăm dacă ne dăm seama că Dumnezeu nu ne iartă dacă nu facem şi noi la fel altora. În Matei 18:21-35, Petru a pus întrebarea: “Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Drept răspuns, Isus a spus o pildă despre iertare, despre un om care avea o datorie imensă şi dorea ca stăpânul să-l ierte de aceasta, dar acelaşi om nu a vrut să ierte pe un altul care-i datora o sumă mică. Datoria păcatelor noastre este mult mai mare decât orice datorie ar putea avea cineva faţă de noi! Dacă nu iertăm, ne umplem de amărăciune, datorită faptului că tot repetăm în mintea noastră ofensa ce ne-a fost adusă. (Vezi AMĂRĂCIUNEA)
Unii chiar cred că trebuie să se ierte pe ei înşişi. Cei ce cred aceasta spun, de obicei: “Ştiu că Dumnezeu m-a iertat, dar eu nu pot să mă iert.” Chiar dacă ar fi posibil ca cineva să se ierte singur, tot ar trebui să se bucure că Dumnezeu l-a iertat, în loc să fie trist că nu se poate ierta singur. Care iertare ar fi mai importantă: a ta sau a lui Dumnezeu? Ar trebui să se bucure nespus că Dumnezeu l-a iertat! “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (I Ioan 1:9) Am o veste bună! Nu spune nicăieri în Biblie că cineva trebuie să se ierte singur, ci noi toţi trebuie să primim iertarea lui Dumnezeu!
Noi primim iertarea prin mărturisirea păcatelor noastre lui Dumnezeu, care a plătit pentru acestea, nu unui preot. Este un singur loc unde Biblia vorbeşte despre mărturisirea păcatelor unui om, dar aceasta este pentru cei care sunt “bolnavi”, pentru ca ei să poată fi “vindecaţi”, şi chiar şi aşa, Dumnezeu este Cel ce iartă. (Vezi Iacov 5:14-16) “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele…” (I Ioan 1:9). “Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.” (Proverbe 28:13, vezi PĂCATUL)
"Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând." (Isaia 55:7) Unii au ideea că, chiar dacă le pare rău de păcatul comis, din cauză că l-au săvârşit de aşa de multe ori, Dumnezeu nu îi mai iartă. Dar “El este credincios şi drept ca să ierte păcatele noastre…” (I Ioan 1:9). Am auzit un predicator povestind că era un membru al bisericii pe care l-a sunat la telefon ca să-l întrebe ce mai face. Omul a răspuns “Nu prea bine.” Predicatorul l-a întrebat “De ce?” “Pentru că Dumnezeu nu mă iartă”, a răspuns el. “Dar de unde ştii că Dumnezeu nu te iartă?” a-ntrebat predicatorul. Omul a spus: “Pentru că nu mă simt iertat.” Predicatorul a-ntrebat din nou: “Dar ce fel de simţăminte vrei tu? Dumnezeu este cel care spune că eşti iertat! Te încrezi în Cuvântul Lui sau în simţămintele tale?” După aceasta, predicatorul l-a pus să-i citească la telefon I Ioan 1:9 “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Atunci l-a întrebat: “Crezi că jertfa Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos, este suficientă ca plată pentru păcatele noastre? Ţi-ai mărturisit păcatele lui Dumnezeu?” “Da”, a fost răspunsul la ambele întrebări. “Atunci Dumnezeu spune că este credincios în a face ce?” Omul a citat restul versetului, “să ne ierte…”, atunci, pe neaşteptate, a lăsat telefonul pe bufetul din bucătărie şi a strigat către soţia lui: “Dragă, sunt iertat!” Unii spun: “Dar nu merit iertarea Lui.” Ei bine, niciunul dintre noi nu merităm, dar Dumnezeu vrea să ne dea iertare. Îl vei lăsa să ţi-o dea?
Chiar şi păcatele, precum “cârmâzul”, pot fi iertate, “Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18-19) Dacă sunt păcate precum “cârmâzul”, sunt atunci păcate “mai mari” decât altele? Unii susţin că nu sunt păcate mici sau păcate mari ci numai consecinţe mai mari, pentru unele păcate. Ei folosesc Iacov 2:10 ca să susţină aceasta. “Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” Versetul acesta ne învaţă că, dacă cineva a încălcat legea într-un singur “punct”, dar a păzit restul legii, este considerat că a încălcat legea, nu că toate păcatele sunt la fel de mici sau mari. Dacă ai un lanţ şi rupi numai o verigă, vei avea un lanţ rupt. Păcatul, chiar şi unul singur, rupe părtăşia cu Dumnezeu. Nu trebuie să faci păcate precum “cârmâzul” sau o grămadă de păcate ca să rupi părtăşia cu Dumnezeu. Totuşi sunt păcate care sunt “mai mari” decât altele. Isus a spus “cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat.” (Ioan 19:11, vezi şi Geneza 39:9, Exod 32:21, 30-31, II Împăraţi 17:21 şi multe alte versete.) Dar chiar “De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada…”. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”
Poate că cineva ar întreba: “Dacă toate păcatele mele (trecute, prezente şi viitoare) au fost iertate când am fost mântuit, de ce ar mai trebui să-mi cer iertare atunci când păcătuiesc după ce am fost mântuit?” Hristos a învăţat pe credincioşi să se roage pentru iertare (Matei 6:12, vezi şi Psalm capitolul 38, 51,130 şi multe alte versete). Este drept că cei mântuiţi nu o să sufere pentru păcatele lor la judecată. Dar putem să suferim aici pe pământ consecinţele păcatelor noastre. Dacă un copil nu ascultă de tatăl său, va rupe părtăşia cu tatăl său, dar va rămâne copilul lui. Părtăşia dintre ei va rămâne împiedicată până când copilul va cere iertare de la tatăl său. La fel şi cu Tatăl nostru Ceresc, putem rupe părtăşia cu El păcătuind şi totuşi să rămânem ai Lui, iar atunci când admitem înaintea Lui că am păcătuit, atunci părtăşia este restaurată şi poate că nu vom mai fi pedepsiţi (Evrei 12:6-11).
