LEGALISMUL
Este un termen derogatoriu care nu este găsit în Biblie. Astăzi are o însemnătate diferită faţă de cea avută în trecut. În trecut a fost folosit pentru a descrie mântuirea prin fapte. Mântuirea este numai prin credinţă în Hristos şi lucrarea Sa de pe cruce (Galateni 2:16, 21, Efeseni 2:8-9, vezi MÂNTUIREA). Astăzi termenul “legalism” sau “legalist” este folosit pentru descrie o trăire sfântă.
Pavel spune în Galateni 2:4: “slobozenia pe care o avem în Hristos Isus...”. Versetul acesta a fost scos din context de unii şi folosit pentru a învăţa pe alţii că din pricina faptului că avem libertate nu mai trebuie să fim preocupaţi de ce purtăm, cine ne sunt prietenii, unde mergem, şi ce facem. A fost apostolul Pavel “legalist” atunci când a spus că femeile ar trebui să fie “îmbrăcate în chip cuviincios” (I Timotei 2:9), sau că femeia ar trebui să aibă “părul lung” nu şi bărbaţii (I Corinteni 11:14-15)? Dar “fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră” (I Petru 1:15), sau faptul că toţi credincioşii ar trebui să “Ieşiţi din mijlocul lor” şi “despărţiţi-vă” de religiile idolatre (II Corinteni 6:16-17), sau că dacă avem prieteni nepotriviţi ne “înşelăm”? (I Corinteni 15:33, vezi SEPARAREA)
Biserica din Galatia a avut o problemă cu “fraţi mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus” (Galateni 2:4). Creştinii falşi credeau în mântuirea prin fapte (Galateni 3:1-11) şi vroiau ca şi Galatenii să păzească legea şi chiar să fie tăiaţi împrejur. Dar Pavel le-a spus că ei au fost mântuiţi prin credinţă şi aceasta nu are nimic a face cu tăierea împrejur: “Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.” (Galateni 5:6) Aceşti “fraţi falşi” adăugau faptele bune la credinţa în Isus Hristos pentru a fi mântuiţi (Galateni 5:1-11). Învăţătura aceasta falsă a fost răspândită în primul secol “Câţiva oameni, veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.” (Faptele Apostolilor 15:1)
La începuturile Bisericii au fost dintre aceia care foloseau libertatea în Hristos ca şi motiv pentru a păcătui: “oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru…” (Iuda versetul 4). “Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească…” (Galateni 5:13, vezi şi I Petru 2:16). Biblia ne învaţă clar că ar trebui să lăsăm viaţa veche plină de păcat: “Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” (Romani 6:1-2) “Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3:27-31) Interesant este ceea ce Petru spune despre cei ce se laudă cu libertatea lor şi anume faptul că aceştia sunt robiţi de pofte şi de obiceiuri păcătoase. “Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.” (II Petru 2:19)
Este adevărat că nu toţi creştinii sunt de acord cu aceleaşi standarde sau principii pentru o viaţă creştină evlavioasă şi sunt şi dintre aceia cu standarde înalte dar care comit păcate grosolane. Nu vrem să devenim farisei şi să ne uităm de sus la ceilalţi. Este o capcană în care putem uşor să cădem şi anume să gândim că dacă avem anumite standarde în viaţa noastră suntem mai spirituali decât alţii.
Sunt multe legi în Vechiul Testament de care creştinii nu sunt legaţi, de exemplu legea cu privire la carnea de porc (Faptele Apostolilor 10:10-15), deci, chiar dacă am libertatea să mănânc carne de porc, sunt poate dăţi când nu ajută pe alţii. “Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm. Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.” (I Corinteni 8:8-9)
Este un termen derogatoriu care nu este găsit în Biblie. Astăzi are o însemnătate diferită faţă de cea avută în trecut. În trecut a fost folosit pentru a descrie mântuirea prin fapte. Mântuirea este numai prin credinţă în Hristos şi lucrarea Sa de pe cruce (Galateni 2:16, 21, Efeseni 2:8-9, vezi MÂNTUIREA). Astăzi termenul “legalism” sau “legalist” este folosit pentru descrie o trăire sfântă.
Pavel spune în Galateni 2:4: “slobozenia pe care o avem în Hristos Isus...”. Versetul acesta a fost scos din context de unii şi folosit pentru a învăţa pe alţii că din pricina faptului că avem libertate nu mai trebuie să fim preocupaţi de ce purtăm, cine ne sunt prietenii, unde mergem, şi ce facem. A fost apostolul Pavel “legalist” atunci când a spus că femeile ar trebui să fie “îmbrăcate în chip cuviincios” (I Timotei 2:9), sau că femeia ar trebui să aibă “părul lung” nu şi bărbaţii (I Corinteni 11:14-15)? Dar “fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră” (I Petru 1:15), sau faptul că toţi credincioşii ar trebui să “Ieşiţi din mijlocul lor” şi “despărţiţi-vă” de religiile idolatre (II Corinteni 6:16-17), sau că dacă avem prieteni nepotriviţi ne “înşelăm”? (I Corinteni 15:33, vezi SEPARAREA)
Biserica din Galatia a avut o problemă cu “fraţi mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus” (Galateni 2:4). Creştinii falşi credeau în mântuirea prin fapte (Galateni 3:1-11) şi vroiau ca şi Galatenii să păzească legea şi chiar să fie tăiaţi împrejur. Dar Pavel le-a spus că ei au fost mântuiţi prin credinţă şi aceasta nu are nimic a face cu tăierea împrejur: “Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.” (Galateni 5:6) Aceşti “fraţi falşi” adăugau faptele bune la credinţa în Isus Hristos pentru a fi mântuiţi (Galateni 5:1-11). Învăţătura aceasta falsă a fost răspândită în primul secol “Câţiva oameni, veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.” (Faptele Apostolilor 15:1)
La începuturile Bisericii au fost dintre aceia care foloseau libertatea în Hristos ca şi motiv pentru a păcătui: “oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru…” (Iuda versetul 4). “Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească…” (Galateni 5:13, vezi şi I Petru 2:16). Biblia ne învaţă clar că ar trebui să lăsăm viaţa veche plină de păcat: “Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” (Romani 6:1-2) “Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3:27-31) Interesant este ceea ce Petru spune despre cei ce se laudă cu libertatea lor şi anume faptul că aceştia sunt robiţi de pofte şi de obiceiuri păcătoase. “Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.” (II Petru 2:19)
Este adevărat că nu toţi creştinii sunt de acord cu aceleaşi standarde sau principii pentru o viaţă creştină evlavioasă şi sunt şi dintre aceia cu standarde înalte dar care comit păcate grosolane. Nu vrem să devenim farisei şi să ne uităm de sus la ceilalţi. Este o capcană în care putem uşor să cădem şi anume să gândim că dacă avem anumite standarde în viaţa noastră suntem mai spirituali decât alţii.
Sunt multe legi în Vechiul Testament de care creştinii nu sunt legaţi, de exemplu legea cu privire la carnea de porc (Faptele Apostolilor 10:10-15), deci, chiar dacă am libertatea să mănânc carne de porc, sunt poate dăţi când nu ajută pe alţii. “Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm. Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.” (I Corinteni 8:8-9)