CELE ZECE PORUNCI (Exod 20:1-17 & Deuteronom 5:7-21)
Unii cred că Deuteronom 5:6 este prima poruncă: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei.”, dar nu este o poruncă, ci doar o declarație. Ultima poruncă despre “Să nu poftești…” enumeră mai multe lucruri pe care nu trebuie să le poftești, dar este o singură poruncă și nu poate fi divizată ca să iasă două porunci din ea, așa cum fac unii cu cea de-a doua, sărind peste ea și făcând-o parte din prima.
1) “Să n-ai alți dumnezei afară de Mine.”
2) “Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.”
3) “Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.”
4) “Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.”
5) “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.”
6) “Să nu ucizi.”
7) “Să nu preacurvești.”
8) “Să nu furi.”
9) “Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”
10) “Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
Primele patru porunci sunt cu privire la relația omului cu Dumnezeu. Ultimele șase sunt cu privire la relația dintre oameni. Isus a condensat cele Zece Porunci pentru ucenicii Lui din Noul Testament în două porunci, care le cuprind pe toate zece. “Isus i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă [poruncile 1-4]. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți [poruncile 5-10].” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Prorocii.” (Matei 22:37-40) Dacă cineva iubește pe Dumnezeu, atunci nu va avea altul, nu va avea un substitut (idol), nu va lua Numele lui Dumnezeu în deșert și nu va uita ziua Domnului. Și dacă cineva își iubește aproapele ca pe sine, atunci va respecta și va asculta de părinți, nu va ucide, nu va comite adulter, nu va fura, nu va minți și nu va pofti la nimic din ce are aproapele lui.