MARELE PREOT
Primul mare preot a fost Aaron, fratele lui Moise. Marele preot este cel care intra în cortul întâlnirii şi mai târziu în templul lui Dumnezeu, ca să aducă jertfa de sânge în numele poporului lui Dumnezeu. Astăzi, trupul creştinului este templul Duhului Sfânt (I Corinteni 6:19) şi Hristos este marele nostru preot (Evrei 4:14), El a intrat în adevăratul cort din cer şi a adus sângele Său ca jertfă pentru păcatele noastre (Evrei 8:2, 9:11-12).
Deoarece Hristos a fost “fiul omului” prin Maria şi a suferit în trupul Său, El înţelege ce simţim şi pentru că El este “Fiul lui Dumnezeu” prin Tatăl ceresc, are puterea să ne ajute şi să ne mântuiască! Noi devenim copii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus (Galateni 3:26) şi avem acces la scaunul de domnie din cer prin rugăciune în Numele lui Isus Hristos. “Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:14-16) Mulţi au văzut poza cu fostul preşedinte Kennedy în biroul oval de la Casa Albă şi cu băieţelul acestuia jucându-se sub birou. Senatorii şi generalii aveau nevoie de permisiune pentru a intra în acea încăpere, dar nu şi copilul preşedintelui. Aşa şi noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, putem să venim cu “deplină încredere” la “scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”
MARIA
Este un nume obişnuit în Biblie şi este şi numele mamei lui Isus. Mariei i s-a spus că “binecuvântată eşti tu între femei!” (Luca 1:28) Dar ea a fost totuşi o femeie care a avut o natură păcătoasă, ca oricare alt om (Romani 3:10, 23). Nu există concepţia imaculată (fără păcat) a Mariei în Biblie, ea fiind mântuită, precum toţi ceilalţi păcătoşi (Luca 1:47). Nici Adormirea Maicii Domnului nu se găseşte în Biblie (tradiţia care spune că atunci când Maria a murit a mers direct în rai, fără să fie înmormântată) şi nimeni nu s-a închinat ei în Biblie. Chiar dacă unele biserici neagă faptul că s-ar închina Mariei, dacă totuşi se roagă ei şi aceasta este o formă de închinare. Am fost învăţat de mic să mă rog “Ave Maria”, dar atunci când am fost mântuit mi-am pus credinţa numai şi numai în Dumnezeu şi am schimbat biserica. Biblia ne învaţă că ar trebui să ne rugăm Tatălui (Vezi RUGĂCIUNE, vezi MIJLOCITOR). Biblia spune că atunci când magii au venit cu daruri, aceştia “I” s-au închinat Pruncului Isus, nu Mariei (Matei 2:11). Maria a mai avut cel puţin şase copii după ce L-a avut pe Isus: “Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui? Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi?” (Matei 13:55-56, vezi MIJLOCITOR)