Tradiții
Fiecare biserică are anumite tradiții, datini sau obiceiuri care țin de învățătura sau de practica acelei biserici. Acestea sunt în regulă atâta timp cât nu contrazic învățăturile și practicile scripturale. Isus a condamnat datinile, tradițiile și obiceiurile care erau păzite în locul învățăturilor Scripturale: Matei 15:3 „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre? “ și Marcu 7:-8-9 și 13 Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni...” El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina voastră”… Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!” Din păcate, multe dintre aceste datini, tradiții sau obiceiuri nescripturale are legătură cu închinarea și astfel încalcă flagrant porunca lui Dumnezeu din Exod 20:4-7 “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.” Vezi și Deuteronom 5:7-10. Dintre acestea putem menționa:
Venerarea icoanelor și statuetelor – fie că Îl reprezintă pe Hristos răstignit, sau fie că o reprezintă pe “Fecioara Maria” sau pe vreunul dintre “ Sfinți ” fie ei apostoli sau dintre cei ce au trăit după secolul I și au fost canonizați mai devreme sau mai târziu, icoanele și statuetele acestea care le putem încadra în “ obiecte de cult ” și sunt folosite în vederea “ închinării la Dumnezeu ” încalcă flagrant porunca “ să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ … ”. Nu avem nevoie de vreun obiect din orice material ar fi el fabricat și nici de vreo înfățișare a vreunui personaj mai sus menționat pentru a ne ruga sau a ne închina lui Dumnezeu. 1 Ioan 2:1 “Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” Efeseni 2:18 “Căci prin El şi unii, şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh. ”
Zilele și sărbătorile dedicate “sfinților” – sunt peste 125 de sfinți și sărbători dedicate acestora. Apostolul Pavel a spus în Faptele Apostolilor 14:15 „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele”. Ce se poate spune cu siguranță este faptul că fiecare dintre acești sfinți nu au fost nimic altceva decât oameni. (Romani 3:23 “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” și Romani 3:10 “după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar”) oameni care au ocupat funcții și poziții în biserică sau care s-au evidențiat printr-o trăire sau purtare mai mult sau mai puțin evlavioasă, dar care totuși a dus la canonizarea lor. Nici apostolul Pavel (Faptele Apostolilor 14:8-15) nici apostolul Petru (Faptele Apostolilor 10:25-226) și nici oricare dintre ceilalți apostoli nu au îngăduit oamenilor să l-i se închine deoarece ar fi încurajat încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Oricum, toate aceste zile și sărbători religioase nu se regăsesc în Sfânta Scriptură, iar Dumnezeu urăște sărbătorile nescripturale și chiar cele scripturale dacă nu sunt ținute cum trebuie, după voia Lui! Amos 5:21 „Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare! ”
Închinarea la oseminte omenești – adică moaște. Pe parcursul anului au loc diferite pelerinaje la diferite moaște ale anumitor sfinți la care participă mii și mii de persoane, sincere în inimile lor, dar, fără să-și dea seama că aceste pelerinaje și faptul că sărută și se închină înaintea acelor racle nu ajută pe nimeni; dimpotrivă, practica aceasta Îl mânie pe Dumnezeu. Deuteronom 32:21 „Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deşerţi ”. Nici o persoană decedată, absolut niciuna nu poate să ajute în vreun fel sau altul pe cei rămași în urma lor, în viață. Isaia 38:18 „Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta”. Foarte relevantă, în acest sens, este pilda bogatului nemilostiv din Luca 16:19-31 în care Domnul Isus povestește despre acel om bogat care odată ajuns în iad încearcă să mijlocească pentru cei cinci frați ai săi rămași în viață, dar fără nici o șansă de succes.
Pomeni și parastase – după cum o persoana decedată nu mai poate ajuta în nici un fel pe cei aflați încă în viață, tot așa, nici cei vii nu pot face absolut nimic pentru cei morți. Citind Scriptura, nu găsim nici un loc în care găsim să se fi făcut “pomeni” sau “parastas” pentru cei morți sau să se sugereze nevoia acestora. Pomenile și parastasele în diferite forme și cunoscute sub diferite denumiri, sunt obiceiuri vechi care se întâlnesc în diferite culturi și religii și au un singur scop și anume acela de a păstra viu cultul morții și al morților. În țara noastră, pomenile și parastasele sunt făcute cu scopul nu numai de a pomeni pe cel mort, dar a și mijloci pentru iertarea și odihna sufletului acestuia. Biblia este clară cu privire la mijlocire: 1 Timotei 2:5 “Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”, iar în ce privește iertarea de păcate, mântuirea sufletului și odihna veșnică este o singură cale: I Ioan 5:11-12 “…Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa”. “Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.” (Psalm 49:7-8) Veșnicia unui suflet depinde dacă acesta a acceptat în timpul vieții sau nu “darul fără plată al lui Dumnezeu (care) este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. ” (Romani 6:23), nu de pomeni sau alte lucruri care pot fi făcute “în numele celui mort” de către cei dragi aflați în viață.
Venerarea icoanelor și statuetelor – fie că Îl reprezintă pe Hristos răstignit, sau fie că o reprezintă pe “Fecioara Maria” sau pe vreunul dintre “ Sfinți ” fie ei apostoli sau dintre cei ce au trăit după secolul I și au fost canonizați mai devreme sau mai târziu, icoanele și statuetele acestea care le putem încadra în “ obiecte de cult ” și sunt folosite în vederea “ închinării la Dumnezeu ” încalcă flagrant porunca “ să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ … ”. Nu avem nevoie de vreun obiect din orice material ar fi el fabricat și nici de vreo înfățișare a vreunui personaj mai sus menționat pentru a ne ruga sau a ne închina lui Dumnezeu. 1 Ioan 2:1 “Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” Efeseni 2:18 “Căci prin El şi unii, şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh. ”
Zilele și sărbătorile dedicate “sfinților” – sunt peste 125 de sfinți și sărbători dedicate acestora. Apostolul Pavel a spus în Faptele Apostolilor 14:15 „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele”. Ce se poate spune cu siguranță este faptul că fiecare dintre acești sfinți nu au fost nimic altceva decât oameni. (Romani 3:23 “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” și Romani 3:10 “după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar”) oameni care au ocupat funcții și poziții în biserică sau care s-au evidențiat printr-o trăire sau purtare mai mult sau mai puțin evlavioasă, dar care totuși a dus la canonizarea lor. Nici apostolul Pavel (Faptele Apostolilor 14:8-15) nici apostolul Petru (Faptele Apostolilor 10:25-226) și nici oricare dintre ceilalți apostoli nu au îngăduit oamenilor să l-i se închine deoarece ar fi încurajat încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Oricum, toate aceste zile și sărbători religioase nu se regăsesc în Sfânta Scriptură, iar Dumnezeu urăște sărbătorile nescripturale și chiar cele scripturale dacă nu sunt ținute cum trebuie, după voia Lui! Amos 5:21 „Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare! ”
Închinarea la oseminte omenești – adică moaște. Pe parcursul anului au loc diferite pelerinaje la diferite moaște ale anumitor sfinți la care participă mii și mii de persoane, sincere în inimile lor, dar, fără să-și dea seama că aceste pelerinaje și faptul că sărută și se închină înaintea acelor racle nu ajută pe nimeni; dimpotrivă, practica aceasta Îl mânie pe Dumnezeu. Deuteronom 32:21 „Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deşerţi ”. Nici o persoană decedată, absolut niciuna nu poate să ajute în vreun fel sau altul pe cei rămași în urma lor, în viață. Isaia 38:18 „Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta”. Foarte relevantă, în acest sens, este pilda bogatului nemilostiv din Luca 16:19-31 în care Domnul Isus povestește despre acel om bogat care odată ajuns în iad încearcă să mijlocească pentru cei cinci frați ai săi rămași în viață, dar fără nici o șansă de succes.
Pomeni și parastase – după cum o persoana decedată nu mai poate ajuta în nici un fel pe cei aflați încă în viață, tot așa, nici cei vii nu pot face absolut nimic pentru cei morți. Citind Scriptura, nu găsim nici un loc în care găsim să se fi făcut “pomeni” sau “parastas” pentru cei morți sau să se sugereze nevoia acestora. Pomenile și parastasele în diferite forme și cunoscute sub diferite denumiri, sunt obiceiuri vechi care se întâlnesc în diferite culturi și religii și au un singur scop și anume acela de a păstra viu cultul morții și al morților. În țara noastră, pomenile și parastasele sunt făcute cu scopul nu numai de a pomeni pe cel mort, dar a și mijloci pentru iertarea și odihna sufletului acestuia. Biblia este clară cu privire la mijlocire: 1 Timotei 2:5 “Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”, iar în ce privește iertarea de păcate, mântuirea sufletului și odihna veșnică este o singură cale: I Ioan 5:11-12 “…Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa”. “Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.” (Psalm 49:7-8) Veșnicia unui suflet depinde dacă acesta a acceptat în timpul vieții sau nu “darul fără plată al lui Dumnezeu (care) este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. ” (Romani 6:23), nu de pomeni sau alte lucruri care pot fi făcute “în numele celui mort” de către cei dragi aflați în viață.
