EVANGHELIST
Strong’s “aducător de veşti bune”. “Şi El a dat pe unii…evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”. (Efeseni 4:11-12) Funcţia aceasta este validă şi astăzi, evangheliştii fiind o mare încurajare pentru biserica locală. Filip (nu apostolul) a fost evanghelist (Faptele Apostolilor 21:8). Evangheliştii sunt bărbaţi echipaţi special de către Dumnezeu pentru a ajuta la încurajarea credincioşilor şi, cel puţin din perspectiva mea, se pare că sunt folosiţi de către Duhul Sfânt mai mult decât predicatorii. Şi pentru că Dumnezeu ne-a dat evanghelişti, trebuie să fie nevoie de ei! (Vezi PASTOR)
EVOLUŢIA (Vezi CREAŢIA)
EVOLUŢIA TEISTICĂ
Este credinţa falsă că Dumnezeu a folosit evoluţia pentru a crea omul. Este legată şi de “Teoria zilei cu durata unei ere” care susţine că cele şase zile ale creaţiei sunt de fapt şase ere lungi. Am văzut înainte că o zi poate reprezenta 1.000 de ani, dar şase zile ori 1.000 de ani, adică 6.000 de ani, sigur nu sunt de ajuns pentru evoluţie, şi nici şase milioane sau şase miliarde de ani nu ar fi de ajuns să prefaci un pumn de ţărână într-un om, după cum susţine evoluţia. Biblia spune despre fiecare zi a creaţiei că “a fost o seară, și apoi a fost o dimineață…” Nu sunt milioane de ani între acestea. (Vezi CREAŢIA )