BOTEZ
Concordanţa Strong scrie despre botez: “imersiune, scufundare”. În Noul Testament este cel mai des folosit cu referire la botezul în apă, atunci când credinciosul se identifică cu Hristos în moartea, îngroparea şi învierea Lui. (Vezi Romani 6:3-5) Lucrul acesta nu poate fi arătat prin turnarea apei pe capul cuiva sau prin stropirea acestuia cu apă, ci numai prin “scufundare”. Este şi botezul cu Duhul Sfânt (Vezi DUHUL SFÂNT), iar câteodată termenul botez este folosit figurative, ca atunci când se spune că cineva poate fi botezat cu botezul suferinţei (Matei 20:22-23).
Câţiva s-au gândit că trebuie să folosim numele “Domnului Isus” atunci când botezăm, deoarece în cartea Faptelor Apostolilor scrie “au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.” (Faptele Apostolilor 8:16, 19:5) Dar în alte locuri scrie: “fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos” (Faptele Apostolilor 2:38) sau “botezaţi pentru Hristos” (Galateni 3:27). Porunca lui Hristos din Matei 28:19 este: “botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” “Tatăl” şi “Fiul” sunt nume, nu numai titluri, după cum spune “botezându-i în Numele”.
Celor pierduţi nu li se îngăduia să fie botezaţi în Biblie, mai întâi trebuia să-şi pună încrederea în Hristos ca şi mântuitor. “Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.” (Faptele Apostolilor 8:36-38 şi Matei 3:7) Înainte să fie botezat, a trebuit să exprime verbal credinţa în Isus Hristos. (Autoritatea pentru botez a fost dată bisericii locale sau acelora care au fost trimişi de către biserica locală să pornească alte biserici. Vezi BISERICA)
În Biblie nu a fost botezat niciun bebeluş; numai aceia îndeajuns de mari pentru a se încrede în Hristos au fost botezaţi. (Faptele Apostolilor 16:33-34) Toate botezurile din Biblie au avut loc după ce au crezut în Hristos pentru mântuire. Până ce un copil nu ajunge la vârsta la care să înţeleagă ce este păcatul, păcatele sale nu îi sunt imputate. “păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege.” (Romani 5:13) “Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.” (Romani 7:9) Singura vreme în care apostolul Pavel, pe care Dumnezeu l-a folosit să scrie versetul de mai sus, ar fi putut să fie “fără Lege”, a fost atunci când era bebeluş sau prea mic ca să ştie ce este acela păcat. Datorită unor probleme mentale, unii oameni s-ar putea ca niciodată să nu ajungă la vârsta responsabilităţii. Bebeluşii şi copilaşii mici, chiar dacă nu sunt “mântuiţi” de Domnul, sunt ceea ce unii numesc “în siguranţă în Domnul” şi merg în rai dacă mor înainte să devină responsabili pentru păcatele lor.
Dacă un copil sau un adult este botezat înainte de a se încrede în Hristos, faptul acesta îi poate da impresia falsă că a fost mântuit atunci când a fost botezat şi, după cum vedem în Scriptură, cei care nu s-au încrezut în Hristos nu au fost botezaţi. Am fost botezat bebeluş fiind şi când aveam cinci ani mama mi-a arătat certificatul meu de botez. Mi s-a spus că asta înseamnă că eu sunt “ok”; mi-au lăsat impresia că atunci când voi muri totul va fi “ok”. Am spus mamei: “Ai grijă să nu pierzi hârtia aceea!” La vârsta de 23 de ani am transferat credinţa pe care am avut-o în botezul meu în certificatul acela de botez şi în orice altceva mă încrezusem până atunci ca să ajung în rai şi L-am chemat pe Hristos ca să mă mântuiască. După ce am fost mântuit, timp de un an şi jumătate am luptat cu ideea de a fi botezat, argumentul meu fiind: “Ideea este să-l faci, nu cum să-l faci sau de ce să-l faci sau când să-l faci.” Dar un gând mi-a venit în minte: “Câte alte porunci din Biblie ale lui Dumnezeu nu împlinesc folosind acelaşi argument?” Când aveam 25 de ani, datorită a ceea ce spune Biblia, am fost botezat din proprie iniţiativă, decizia fiind a mea. Fiecare persoană, din propria-i dorinţă, trebuie să decidă să fie botezată, nu că aşa vrea mai ştiu eu ce preot, pastor sau alţii sau pentru că “aşa fac toţi ceilalţi.”
Unii folosesc Marcu 16:16 ca dovadă că botezul mântuieşte, “Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit…”. (Când interpretăm Biblia, este bine de ţinut minte scopul cărţii care este citită şi chiar dacă găsim învăţături în fiecare carte a Bibliei, scopul lui Marcu a fost Evanghelia lui Isus Hristos, scopul cărţii Faptelor Apostolilor este istoria Bisericii din primul secol. Dacă cineva caută învăţătură, ar trebui să meargă la Romani sau Galateni (Vezi INTERPRETAREA). Versetul citat mai sus este de fapt citat doar pe jumătate; restul spune “dar cine nu va crede va fi osândit.” Nu este nici un verset în Biblie care să spună că cine nu se va boteza va fi osândit. Dacă un cuplu merge la Starea Civilă şi se căsătoreşte putem spune “Au făcut legământul, şi-au pus verighetele pe deget şi s-au căsătorit”, dar faptul că şi-au pus în deget verigheta nu este o cerinţă, ci doar un semn că s-au căsătorit. La fel şi botezul: “Cel care a crezut şi s-a botezat va fi mântuit”; botezul este un semn exterior al faptului că acesta s-a încrezut în Hristos, care a murit, a fost îngropat şi a înviat din morţi. De acee, în Biblie botezul a urmat imediat după convertirea la Hristos. Faptele Apostolilor 2:38 spune: „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre…”. Acolo unde spune “spre” iertarea păcatelor, nu înseamnă că primeşti iertarea păcatelor, ci pentru că ai iertarea păcatelor. Unul dintre sensurile importante ale cuvântului grecesc “spre”, este “pentrucă”; acelaşi cuvânt grecesc este folosit şi în versetul 25 şi este tradus “pentrucă”.
Botezul nu mântuieşte. “De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia…”. (I Corinteni 1:17) “Evanghelia” este moartea, îngroparea şi învierea lui Isus Hristos şi aceasta este ceea ce mântuieşte pe om (I Corinteni 15:1-4). Tâlharul de pe cruce nu a fost botezat şi a fost totuşi mântuit (Luca 23:39-43, Ioan 9:35-38 şi multe alte versete). Putem adăuga că tâlharul de pe cruce nu numai că nu a fost botezat, dar nici nu a luat parte la Cina Domnului, nu a păzit cele 10 porunci (a fost un tâlhar care nu a ţinut cont de “să nu furi”), nu a mers la Biserică, nu a dat zeciuială şi din câte ştim noi, nu a făcut niciuna dintre faptele bune care se presupune că ar mântui un suflet. A făcut totuşi singurul lucru care poate să mântuiască sufletul; s-a încrezut în Isus Hristos ca să-l ducă în rai. Cineva ar putea să-şi dea silinţa să facă toate lucrurile bune menţionate mai sus, dar toate acestea nu pot ierta nici măcar un păcat, nu pot să dea viaţă veşnică şi nu pot duce în rai acea persoană atunci când va muri. Trebuie să ne încredem în Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, nu în noi înşine sau în lucruri! Cea mai bună analogie cu privire la de ce şi când să fie o persoană botezată este similaritatea dintre botez şi verighetă. Un bărbat tânăr poate întâlni o domnişoară şi începând să o cunoască, se îndrăgosteşte de ea. Aceştia nu sunt căsătoriţi până nu merg la starea civilă. Verigheta nu se poartă înainte, ci după ce se căsătoresc. Aceasta nu îi face căsătoriţi, ci numai arată că sunt căsătoriţi. Dacă decid după căsătorie să nu poarte verighetă, aceştia sunt căsătoriţi din punct devedere legal, dar toţi cei pe care îi cunosc eu sunt mândri de jumătatea lor şi vor ca ceilalţi să ştie că sunt căsătoriţi, de aceea poartă verighetă. La fel şi botezul; nu mântuieşte, dar arată că ne-am încrezut în Acela care a murit pentru noi, a fost îngropat şi a înviat din morţi a treia zi (Romani 6:3-4). Nu ar trebui să fim botezaţi înainte de a fi mântuiţi, aşa cum nu ar trebui să purtăm verigheta înainte de a fi căsătoriţi.
Concordanţa Strong scrie despre botez: “imersiune, scufundare”. În Noul Testament este cel mai des folosit cu referire la botezul în apă, atunci când credinciosul se identifică cu Hristos în moartea, îngroparea şi învierea Lui. (Vezi Romani 6:3-5) Lucrul acesta nu poate fi arătat prin turnarea apei pe capul cuiva sau prin stropirea acestuia cu apă, ci numai prin “scufundare”. Este şi botezul cu Duhul Sfânt (Vezi DUHUL SFÂNT), iar câteodată termenul botez este folosit figurative, ca atunci când se spune că cineva poate fi botezat cu botezul suferinţei (Matei 20:22-23).
Câţiva s-au gândit că trebuie să folosim numele “Domnului Isus” atunci când botezăm, deoarece în cartea Faptelor Apostolilor scrie “au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.” (Faptele Apostolilor 8:16, 19:5) Dar în alte locuri scrie: “fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos” (Faptele Apostolilor 2:38) sau “botezaţi pentru Hristos” (Galateni 3:27). Porunca lui Hristos din Matei 28:19 este: “botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” “Tatăl” şi “Fiul” sunt nume, nu numai titluri, după cum spune “botezându-i în Numele”.
Celor pierduţi nu li se îngăduia să fie botezaţi în Biblie, mai întâi trebuia să-şi pună încrederea în Hristos ca şi mântuitor. “Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.” (Faptele Apostolilor 8:36-38 şi Matei 3:7) Înainte să fie botezat, a trebuit să exprime verbal credinţa în Isus Hristos. (Autoritatea pentru botez a fost dată bisericii locale sau acelora care au fost trimişi de către biserica locală să pornească alte biserici. Vezi BISERICA)
În Biblie nu a fost botezat niciun bebeluş; numai aceia îndeajuns de mari pentru a se încrede în Hristos au fost botezaţi. (Faptele Apostolilor 16:33-34) Toate botezurile din Biblie au avut loc după ce au crezut în Hristos pentru mântuire. Până ce un copil nu ajunge la vârsta la care să înţeleagă ce este păcatul, păcatele sale nu îi sunt imputate. “păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege.” (Romani 5:13) “Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.” (Romani 7:9) Singura vreme în care apostolul Pavel, pe care Dumnezeu l-a folosit să scrie versetul de mai sus, ar fi putut să fie “fără Lege”, a fost atunci când era bebeluş sau prea mic ca să ştie ce este acela păcat. Datorită unor probleme mentale, unii oameni s-ar putea ca niciodată să nu ajungă la vârsta responsabilităţii. Bebeluşii şi copilaşii mici, chiar dacă nu sunt “mântuiţi” de Domnul, sunt ceea ce unii numesc “în siguranţă în Domnul” şi merg în rai dacă mor înainte să devină responsabili pentru păcatele lor.
Dacă un copil sau un adult este botezat înainte de a se încrede în Hristos, faptul acesta îi poate da impresia falsă că a fost mântuit atunci când a fost botezat şi, după cum vedem în Scriptură, cei care nu s-au încrezut în Hristos nu au fost botezaţi. Am fost botezat bebeluş fiind şi când aveam cinci ani mama mi-a arătat certificatul meu de botez. Mi s-a spus că asta înseamnă că eu sunt “ok”; mi-au lăsat impresia că atunci când voi muri totul va fi “ok”. Am spus mamei: “Ai grijă să nu pierzi hârtia aceea!” La vârsta de 23 de ani am transferat credinţa pe care am avut-o în botezul meu în certificatul acela de botez şi în orice altceva mă încrezusem până atunci ca să ajung în rai şi L-am chemat pe Hristos ca să mă mântuiască. După ce am fost mântuit, timp de un an şi jumătate am luptat cu ideea de a fi botezat, argumentul meu fiind: “Ideea este să-l faci, nu cum să-l faci sau de ce să-l faci sau când să-l faci.” Dar un gând mi-a venit în minte: “Câte alte porunci din Biblie ale lui Dumnezeu nu împlinesc folosind acelaşi argument?” Când aveam 25 de ani, datorită a ceea ce spune Biblia, am fost botezat din proprie iniţiativă, decizia fiind a mea. Fiecare persoană, din propria-i dorinţă, trebuie să decidă să fie botezată, nu că aşa vrea mai ştiu eu ce preot, pastor sau alţii sau pentru că “aşa fac toţi ceilalţi.”
Unii folosesc Marcu 16:16 ca dovadă că botezul mântuieşte, “Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit…”. (Când interpretăm Biblia, este bine de ţinut minte scopul cărţii care este citită şi chiar dacă găsim învăţături în fiecare carte a Bibliei, scopul lui Marcu a fost Evanghelia lui Isus Hristos, scopul cărţii Faptelor Apostolilor este istoria Bisericii din primul secol. Dacă cineva caută învăţătură, ar trebui să meargă la Romani sau Galateni (Vezi INTERPRETAREA). Versetul citat mai sus este de fapt citat doar pe jumătate; restul spune “dar cine nu va crede va fi osândit.” Nu este nici un verset în Biblie care să spună că cine nu se va boteza va fi osândit. Dacă un cuplu merge la Starea Civilă şi se căsătoreşte putem spune “Au făcut legământul, şi-au pus verighetele pe deget şi s-au căsătorit”, dar faptul că şi-au pus în deget verigheta nu este o cerinţă, ci doar un semn că s-au căsătorit. La fel şi botezul: “Cel care a crezut şi s-a botezat va fi mântuit”; botezul este un semn exterior al faptului că acesta s-a încrezut în Hristos, care a murit, a fost îngropat şi a înviat din morţi. De acee, în Biblie botezul a urmat imediat după convertirea la Hristos. Faptele Apostolilor 2:38 spune: „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre…”. Acolo unde spune “spre” iertarea păcatelor, nu înseamnă că primeşti iertarea păcatelor, ci pentru că ai iertarea păcatelor. Unul dintre sensurile importante ale cuvântului grecesc “spre”, este “pentrucă”; acelaşi cuvânt grecesc este folosit şi în versetul 25 şi este tradus “pentrucă”.
Botezul nu mântuieşte. “De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia…”. (I Corinteni 1:17) “Evanghelia” este moartea, îngroparea şi învierea lui Isus Hristos şi aceasta este ceea ce mântuieşte pe om (I Corinteni 15:1-4). Tâlharul de pe cruce nu a fost botezat şi a fost totuşi mântuit (Luca 23:39-43, Ioan 9:35-38 şi multe alte versete). Putem adăuga că tâlharul de pe cruce nu numai că nu a fost botezat, dar nici nu a luat parte la Cina Domnului, nu a păzit cele 10 porunci (a fost un tâlhar care nu a ţinut cont de “să nu furi”), nu a mers la Biserică, nu a dat zeciuială şi din câte ştim noi, nu a făcut niciuna dintre faptele bune care se presupune că ar mântui un suflet. A făcut totuşi singurul lucru care poate să mântuiască sufletul; s-a încrezut în Isus Hristos ca să-l ducă în rai. Cineva ar putea să-şi dea silinţa să facă toate lucrurile bune menţionate mai sus, dar toate acestea nu pot ierta nici măcar un păcat, nu pot să dea viaţă veşnică şi nu pot duce în rai acea persoană atunci când va muri. Trebuie să ne încredem în Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, nu în noi înşine sau în lucruri! Cea mai bună analogie cu privire la de ce şi când să fie o persoană botezată este similaritatea dintre botez şi verighetă. Un bărbat tânăr poate întâlni o domnişoară şi începând să o cunoască, se îndrăgosteşte de ea. Aceştia nu sunt căsătoriţi până nu merg la starea civilă. Verigheta nu se poartă înainte, ci după ce se căsătoresc. Aceasta nu îi face căsătoriţi, ci numai arată că sunt căsătoriţi. Dacă decid după căsătorie să nu poarte verighetă, aceştia sunt căsătoriţi din punct devedere legal, dar toţi cei pe care îi cunosc eu sunt mândri de jumătatea lor şi vor ca ceilalţi să ştie că sunt căsătoriţi, de aceea poartă verighetă. La fel şi botezul; nu mântuieşte, dar arată că ne-am încrezut în Acela care a murit pentru noi, a fost îngropat şi a înviat din morţi a treia zi (Romani 6:3-4). Nu ar trebui să fim botezaţi înainte de a fi mântuiţi, aşa cum nu ar trebui să purtăm verigheta înainte de a fi căsătoriţi.
