AVORT
Multe femei părăsesc clinicile crezând că “problema” lor a fost rezolvată. Unul dintre lucrurile care nu li se spune acestor mame este faptul că îşi vor aminti acea zi tot restul vieţii lor. Sunt femei care chiar aniversează acea zi, şi de fiecare dată când văd un bebeluş sau un copil de vârstă apropiată pruncului pe care l-a avortat, se întreabă dacă ar fi fost băieţel sau fetiţă şi cum ar fi arătat.
Ni se spune: “Am vrea ca voi cei ce sunteţi împotriva avortului să fiţi aici atunci cînd aceste mămici necăsătorite vin în hohote de plâns şi trebuie consolate.” Da, aş vrea şi eu să putem fi acolo, dar nu ni s-ar da voie. Aceste femei primesc în schimb consiliere numai dintr-un anumit punct de vedere. Ar trebui să li se spună şi despre durere, vină şi regrete, şi că nu mai este cale de întoarcere pentru a schimba aceasta odată ce a fost înfăptuit avortul. Din fericire, este Cineva care poate să dea “o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit;” (Isaia 61:3) şi totodată să repare consecinţele acestui act.
Ce grijă au ei cu privire la simţămintele acestor mame tinere? Se poate ca ei să fie mai preocupaţi de banii ce vor fi cheltuiţi cu întreţinerea acestor mame şi bebeluşii ce s-ar putea naşte? Deja au profitat iubiţii de aceste mămici şi acum profită şi acest system, care câştigă bani de pe urma acestor avorturi. Sunt deja într-o situaţie grea, de ce s-o facă şi mai rea? Adopţia este o soluţie viabilă. În America sunt mult mai multe cereri de adopţie decât copii încredinţaţi spre adopţie. Şi sunt mame fără soţi, care, oricât de dificil ar fi, îşi cresc copiii singure. Sunt mulţumit pentru viaţa pe care o am şi mulţumesc mamei mele, care mi-a dat şansa la viaţă.
La trei săptămâni de la concepţie, inima fătului bate. La şase săptămâni de la concepţie, creierul fătului are unde cerebrale şi iar la trei luni fătul poate să sugă degetul. Dacă poate să-şi sugă degetul, poate şi să simtă durerea! În Statele Unite mor zilnic mai mulţi bebeluşi decât cei ce au murit în timpul atacului terorist din 11 septembrie 2001. Avem câte un 11 septembrie în fiecare zi a săptămânii: 12 septembrie, 13 septembrie, 14 septembrie.... Ce crezi că gândeşte Dumnezeu despre aceasta? “Să nu ucizi,” cea de a şasea poruncă. (Vezi şi Exod 21:22-23)
“Izbăveşte pe cei târâţi la moarte şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiaţi. – Dacă zici: „Ah! N-am ştiut!” Crezi că nu vede Cel ce cântăreşte inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău?” (Proverbe 24:11-12) Ar trebui să luăm atitudine pentru cei din pântece şi să ne rugăm pentru femeile care sunt încurajate să facă avort. Cei ce împuşcă doctorii care fac avorturi sau care aruncă în aer clinicile specializate în avort sunt o altă parte a problemei, nu soluţia. Isus nu a ucis oameni. Scopul nu scuză mijloacele. (Vezi Romani 3:8)
Multe femei părăsesc clinicile crezând că “problema” lor a fost rezolvată. Unul dintre lucrurile care nu li se spune acestor mame este faptul că îşi vor aminti acea zi tot restul vieţii lor. Sunt femei care chiar aniversează acea zi, şi de fiecare dată când văd un bebeluş sau un copil de vârstă apropiată pruncului pe care l-a avortat, se întreabă dacă ar fi fost băieţel sau fetiţă şi cum ar fi arătat.
Ni se spune: “Am vrea ca voi cei ce sunteţi împotriva avortului să fiţi aici atunci cînd aceste mămici necăsătorite vin în hohote de plâns şi trebuie consolate.” Da, aş vrea şi eu să putem fi acolo, dar nu ni s-ar da voie. Aceste femei primesc în schimb consiliere numai dintr-un anumit punct de vedere. Ar trebui să li se spună şi despre durere, vină şi regrete, şi că nu mai este cale de întoarcere pentru a schimba aceasta odată ce a fost înfăptuit avortul. Din fericire, este Cineva care poate să dea “o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit;” (Isaia 61:3) şi totodată să repare consecinţele acestui act.
Ce grijă au ei cu privire la simţămintele acestor mame tinere? Se poate ca ei să fie mai preocupaţi de banii ce vor fi cheltuiţi cu întreţinerea acestor mame şi bebeluşii ce s-ar putea naşte? Deja au profitat iubiţii de aceste mămici şi acum profită şi acest system, care câştigă bani de pe urma acestor avorturi. Sunt deja într-o situaţie grea, de ce s-o facă şi mai rea? Adopţia este o soluţie viabilă. În America sunt mult mai multe cereri de adopţie decât copii încredinţaţi spre adopţie. Şi sunt mame fără soţi, care, oricât de dificil ar fi, îşi cresc copiii singure. Sunt mulţumit pentru viaţa pe care o am şi mulţumesc mamei mele, care mi-a dat şansa la viaţă.
La trei săptămâni de la concepţie, inima fătului bate. La şase săptămâni de la concepţie, creierul fătului are unde cerebrale şi iar la trei luni fătul poate să sugă degetul. Dacă poate să-şi sugă degetul, poate şi să simtă durerea! În Statele Unite mor zilnic mai mulţi bebeluşi decât cei ce au murit în timpul atacului terorist din 11 septembrie 2001. Avem câte un 11 septembrie în fiecare zi a săptămânii: 12 septembrie, 13 septembrie, 14 septembrie.... Ce crezi că gândeşte Dumnezeu despre aceasta? “Să nu ucizi,” cea de a şasea poruncă. (Vezi şi Exod 21:22-23)
“Izbăveşte pe cei târâţi la moarte şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiaţi. – Dacă zici: „Ah! N-am ştiut!” Crezi că nu vede Cel ce cântăreşte inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău?” (Proverbe 24:11-12) Ar trebui să luăm atitudine pentru cei din pântece şi să ne rugăm pentru femeile care sunt încurajate să facă avort. Cei ce împuşcă doctorii care fac avorturi sau care aruncă în aer clinicile specializate în avort sunt o altă parte a problemei, nu soluţia. Isus nu a ucis oameni. Scopul nu scuză mijloacele. (Vezi Romani 3:8)
